Monday, October 4, 2010

Suflet plin de zumzet :)


L-am cunoscut la 2 ani. I-am spus "tată", căci aşa am simţit eu în interiorul sufleţelului meu de copilaş... din secunda în care m-a ţinut în braţe, am simţit conexiunea aceea specială, pe care numai un tată şi un fiu/o fiică o poate simţi. El a simţit lacrimi fierbinţi şiroindu-i pe obraz, iar eu... o bucurie inocentă şi neînţeleasă atunci. Şi din momentul acela, el e tatăl meu. Fără "domnule", "nenea". Tată. Tată şi nu doar atât. Cel mai bun prieten, confident, sfătuitor, şi de departe, cel mai sacrificat om de pe Pământ, alături de mama. Omul care nu a ştiut ce înseamnă concediu la mare, care nu mânca banane, pe vremea când se găseau greu, pe motiv că "nu-mi plac mie din astea", doar ca să ne vadă pe noi, copiii lui (biologic însă, ai unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui din adolescenţă şi înpeput de maturitate) - sătui, sănătoşi.

Am crescut amândoi, şi eu şi fratele meu, sub ochii blânzi, dar uneori şi dârzi, ai tatălui Mitică. Ne-a învăţat că cea mai importantă virtute a unui om este omenia, definită şi prin caracteristici precum sinceritatea şi încrederea. Ne-a învăţat că adevărul spus atunci când faci vreo boacănă e pe jumătate iertat, şi prin tot ce-a făcut, ne-a ferit de orice necaz, pe noi şi pe mama. Ne-a învăţat că nu banul e totul, că de cele mai multe ori, banii îi prostesc pe cei care se deprind cu prea mulţi, în loc să le dea mai multă minte. Dar că nici plafonarea şi delăsarea nu este o soluţie. Cu alte cuvinte, chibzuinţa în orice, şi nu ancorarea în extreme - duce la o viaţă frumoasă.

Tata a avut bani de maşină si apartament pentru fiecare dintre noi, de foarte multe ori. Cu toate acestea, mereu a pus pe primul loc datoriile la stat şi bunăstarea şi confortul familiei sale. De aceea, de abia la 56 de ani şi-a luat permisul, şi o maşină. Dar ar merita mult mai mult! A îndurat frig pe stâlpii de electricitate iarna, are cinci inele blocate pe coloana vertebrală, dar, cu toate astea, se mişcă mai bine decât un atlet, nu stă locului o clipă, şi continuă să o ajute pe mama în orice treabă casnică şi nu numai; deseori îl vei întâlni drept mare bucătar!

Această comoară de om din viaţa mea şi a familiei mele împlineşte astăzi o vârstă foarte frumoasă. Nu o voi da publicităţii, nu pentru că nu ar vrea el (habar n-are că-i dedic o pagină pe blog! :p), însă e suficient să spun că e cu 35 de ani mai mare ca mine. Pentru prima dată în viaţă a plecat şi el în concediu, la tratament, la băi. Cu unchiul nostru, Costel, care i-a făcut surpriza de a-l invita cu el în acea staţiune. Aşa, cinci zile de tratament şi relaxare (noi mai glumim şi zicem şi "spa") undeva în Ardeal. După atâţia ani, îşi vede şi el de tratament.... Mai e un loc unde vrem să-l ducem, şi unde n-a ajuns niciodată, şi-l vom duce când se-aşteaptă mai puţin...:P

Vroiam doar să-i mulţumesc pentru modul în care m-a şi ne-a crescut. Sper să nu-l dezamăgesc niciodată cu privire la toate sfaturile de viaţă pe care mi le-a dat de-a lungul anilor. Să-i mulţumesc că nu m-a obligat niciodată să fac ceva anume... ci doar m-a învăţat, lăsând totul apoi la libera mea alegere. Că ne-ajută şi acum, ca şi ceilalţi părinţei, cu de toate, deşi e cazul ca noi să întoarcem eforturile lor, ceea ce ar fi oricum de drag şi în semn de recunoştinţă. Că ne-aşteaptă alături de mama, pe noi (eu şi soţul meu), fratele şi cumnata, mereu acasă cu acelaşi zâmbet pe buze, şi emoţie în suflet. Că ne-a lăsat cu drag să petrecem fiecare vacanţă de vară la bunicii de pe tata care a murit, că i-a respectat, iubit ca şi cum ar fi fost fiul lor, şi reciproca a fost mereu valabilă. Că plânge de fiecare dată la mormântul bunului său prieten, Petrică, promiţându-i de fiecare dată, că va avea şi multă grijă de copiii lor (ai lui Petrică şi-ai lui!). Că este un sensibil sub o mască de dârz! Că m-a învăţat să citesc la 3 ani, fiindcă eram prea curioasă ce citea el în ziar. Că m-a învăţat tabla înmulţirii la 4 ani. Că ne ungea cu usturoi pe frunte, în noaptea de Sfântul Andrei, ca să fim sănătoşi şi apăraţi de rele (1 singură superstiţie are şi el...). Că se uita cu noi la desene animate. Că se trezea la 2 noaptea să-mi facă desenul pentru a doua zi la şcoală, că eu mai uitam de obiectul ăsta, din când în când. Că ne punea plăci cu poveşti, şi stătea cu mama să ne explice, de fiecare dată, morala. Că o iubeşte pe mama din tot sulfetul lui, şi că are grijă ca nimic rău să nu i se întâmple vreodată.

Aşa că pentru toate astea, şi multe altele, îţi mulţumesc!

PS: Şi cum ştim că -ţi place muzica bănăţeană şi cea din Ardeal foarte mult, îţi oferim ceva, zicem noi, Cătă şi Costy, de suflet.

Miti, nu fi "mofluz"şi "bodrângos" pe motiv că eşti departe. Noi suntem cu tine şi îţi urăm un sincer LA MULŢI ANI! Şi nu uita că te iubim mult!






1 comment: