Din păcate, din când în când, se mai stinge câte un bunic Mihai, reamintindu-ne că viaţa e scurtă şi trebuie trăită în bunătate, mărinimie şi puritate în minte, trup şi suflet. Bunicul meu s-a stins exact acum 15 ani, pe vremea asta. Iarna s-a hotărât să-l ia pe aripile ei albe, şi să-l transporte gratis la cer, un pic supărată că Moş Mihai a lu'Smântână tocmai dădea cu lopata zăpada din ogradă, semn că o fugărea pe măreaţa iarnă de pe uliţa lui. Nu a reuşit să ni-l ia, însă, din suflete. Bunicul există şi acum, cu poveştile lui vânătoreşti, cu amintirile lui din război, cu peripeţiile sale din tinereţe. Toate pline de poveţe, învăţăminte... Cu cele mai frumoase sfaturi. Cu cea mai bună pastramă şi tochitură din lume. Glasul lui subţirel şi un pic nazal, statura lui micuţă, de om drăgălaş şi bunic de poveste - vor râmâne mereu în mintea mea şi a tuturor celor care au avut ocazia să-l cunoască.
Să ne veghezi, bunicule Mihai, aşa ca şi până acum!
Baba Iarna... a intrat în sat, de-a binelea. Încăpăţânată cum o ştim, de Crăciun şi-a luat vacanţă şi-a uitat de tot şi de toate. Cică a plecat prin Spania, să le facă o surpriză şi românilor de acolo. S-a întors acum la noi, între Sărbători, iar de Revelion pleacă cică într-un sejur prin sudul continentului. Adică, oricum o dăm, nema zăpadă nici la trecerea dintre ani.
Las toate la o parte, însă. Pentru că sunt fericită. Mai mult ca oricând, radiez o bucurie imensă prin toţi porii, pentru că trăiesc. Pentru că familia mea mare (patru părinţi, plus restul), trăieşte. Pentru că suntem sănătoşi. Pentru că trăim în prezent. Pentru că am mai trecut cu bine, sănătoşi, încă un an, şi ne-am regăsit zâmbind, voioşi, bucurându-ne de încă un Crăciun în familie. Pentru că iubim şi (sperăm noi) suntem iubiţi. Pentru că sperăm.
Pentru că, din când în când, îmi mai aduc aminte de cei care nu mai sunt şi datorită cărora ni s-au mai şters din păcate...Petru, George, Mihai, George, Constantin, Ştefan, Rahela, Ana, Parascheva, Aglaia, şi alţi asemenea acestora, prin plecarea cărora s-au echilibrat nişte balanţe a destinelor, deşi din păcate, cu preţul vieţii lor. Pentru că încă nu am uitat de zâmbesc şi să alint. Pentru că încă mai păstrez copilul din mine, uneori prea mult.
Pentru că iubesc viaţa.
Pentru că încă mă bucur de fiecare Crăciun cu inima unui copil de 5 ani, chiar dacă uneori mai las copilul din sufletul meu, undeva afară, în friguţ.
Doresc fiecăruia dintre voi un An nou plin de ...viaţă. Belşug de fericire, troiene de împliniri, nămeţi de sănătate.
Dar inima să rămână o veşnică plimbare între două anotimpuri: dezgheţată ca primăvara, şi plină de foc, ca vara.
La Mulţi Ani!!!
Pentru videoclipul original (merita vazut!) accesaţi următorul link:http://www.youtube.com/watch?v=2Dkpmdgg6s4
Problema si dilema, nu neaparat cu societatea din ziua de azi, cat cu mine insami sta in felul urmator: cica eu sunt un pic cu imunitatea la pamant, si cu niste problemute de sanatate, foarte multe pe baza de stress, zice-se (si chiar cred asta!). Boon... asta ar fi problema. Cat despre dilema, ea e veche si mare cat o zi de p(r)ost: adica io. Io-s prostu' care nu se invata sa ramana imun la niste prostii si tampenii.
Hai zi-mi tu mie, cel care abunzi de atata fericire, rabdare si mai ales incredere, si de ce nu..sanatate psihica si fizica... ia zi cum tratezi tu dilema asta: cand stii ca te dor niste chestii, cum ar veni ca nu ti se cere parerea, acordul pentru ceva, nu neaparat ca ii fi tu nu stiu cine, dar macar ca gest. Ti se prezinta fapta numai din perspectiva personala, gen "ma duc, sau nu ma duc ca nu am chef", dar nu " ce spui, esti ok daca fac si eu X, sau daca ma duc la Y?". Ok... nicio problema majora ca nu se intampla asa. Alta-i dilema, oameni buni. Ca daca zici ca te doare ca nu ti s-a cerut parerea/ ca nu ai fost invitat intr-un loc/ ca nu s-a tinut cont ca unele evenimente sunt doar pentru cei care nu au prea multe chestii going on in viata lor - lumea se supara pe tine, se enerveaza, se comporta cu raceala, si tot tu suferi, si regreti ca nu te-ai prefacut ca fiind linistita, relaxata, ok.
Si daca decizi sa nu superi oamenii, sa ii lasi sa faca ce doresc, si sa nu zici, esti ok doar pe moment. Caci nu dureaza 3 secunde, si toate emoticoanele zambitoare si fatzuci cu limba scoasa, si cu ochiu drept mijit se uita la tine dintr-odata cu sictir si lehamite, pentru ca au fost utilizate drept degeaba. Cand tu de fapt ai de scos la liman emoticoanele cu tras de par, ala de vomita, ala care nu vrea sa vorbeasca, ala care e speriat si tot asa. Si tii in tine. Si aduni timp de cateva ore, pana dai nas in nas cu persoanele in chestie - tot. Si nu dai pe afara. Continui sa tii in tine. Asta intra in categoria 2, adica dilema ailalta, cu adevarat naspa. Aia care te imbolnaveste, pe dinauntru si iti stoarce orice farama de energie din tine.
De aia, oricum o dai, tot tu suferi. Pe cand ceilalti, iti spun una de sanatate, si traiesc mai departe, bineinteles, reci si indiferenti, pana peste nu stiu cat... pana cand se decid sa reia comunicarea cu tine... :(
Imi pare rau. Nu pot. Nu pot sta acasa, gati sau ne-gati, in timp ce altii fac ceva pana la urma...desi gandit bine, poate nu..... 100% normal.
Dar nici sa privez pe cineva drag de libertate - nu vreau.
L-am auzit cu toţii prima dată anul trecut, prin august, alaături de B.o.B, cu Nothin' on you. Am ştiut de atunci că nu va fi primul şi ultimul single lansat. Ca dovadă, Peter Gene Hernandez, aka Bruno Mars revine în forţă în 2010, de data aceasta alături de Travie McCoy, la piesa "Billionaire". Un beat excelent, o melodie care îi pune în valoare cum nu se poate mai bine, calităţile vocale. Săptămânile trecute, auzind întâmplător piesa la un post de radio, mă gândeam că e păcat că Bruno s-a lansat atât de târziu în muzică... talentul lui putea fi exploatat de mai demult. Şi poate că aşa e, dar ceea ce nu-mi puteam imagina eu e că Bruno ar avea numai vreo 25 de ani!!! Eu îi dădeam pe puţin 30!
Băiatul asta are o apariţie interesantă. Fetele de până în 21-22 de ani ştiu foarte bine ce spun. Le atrag ochii mari şi surâsul şăgalnic al hawaiian-ului. Apariţia sa exotică este memorabilă. Dar pentru una ca mine, care caută să cunoască stilurile muzicale de pe tot globul, Bruno este doar un as într-ale muzicii. Şi nici n-are cum să nu fie, din moment ce provine dintr-o familie de muzicieni....în casa părintească, Bruno a ascultat de mic copil genuri muzicale dintre cele mai diverse...începând de la reggae, până la rock.
Se declară un mare fan al Regelui Rock n Roll, Elvis Presley. Talentul şi şansa au făcut ca Bruno să fie ales pentru rolul de Little Elvis într-un articol din tabloidul hawaiian MidWeek, în 1990. Dacă îl întrebi despre viaţa şi sursele sale de inspiraţie, îţi va răspunde: " Faptul că m-am născut şi am crescut în Hawaii, m-au făcut să fiu bărbatul care sunt astăzi. Obişnuiam să particip la multe concerte susţinute de formaţia din care făcea parte tatăl meu. Toţi membrii familiei mele cântă, fiecare la câte un instrument. Unchiul meu este un veritabil chitarist, tata este un percuţionist incredibil, fratele este un toboşar desăvârşit, de fapt, el chiar cântă în trupa mea. Am tot fost înconjurat de muzică toată viaţa." Astfel că, după absolvirea liceului, în 2003, era oarecum de aşteptat ca Bruno sa facă pasul cel mare: mutarea în Los Angeles, California, se pare că i-a fost prielnică şi că a dat roade, în cele din urmă.
Acolo, a început să compună piese pentru artişti precum Alexandra Burke, Travie McCoy, Adam Levine de la Maroon 5, Brandy şi Sean Kingston, precum şi pentru Flo Rida, a cărei melodii compuse de Bruno, a ajuns un hit internaţional (Right Round).
Albumul de debut semnat Bruno Mars, intitulat "Doo Wops and Hooligans", a fost lansat pe 5 octombrie, cu doar 3 zile înainte ca artistul să-şi serbeze cea de -a 25-a zi de naştere. Primul extras pe single se numeşte Just the way you are, şi reprezintă o minunată declaraţie de dragoste. Practic, iubitul îţi confirmă că te place exact aşa cum eşti, chiar dacă tu, ca femeie, mai încerci din când în când, să-ţi ascunzi micile defecte fizice... şi că ar fi bine să nu te mai chinui să faci asta, pentru că eşti frumoasă şi cu păru-n ochi, şi cu zâmbetul mai ciudat, şi cu ochii mai mari sau mai mici decât crezi tu că ar trebui să-i ai. Adică te place cu toate acele lucruri care ţie însăţi nu-ţi plac la tine.
Chiar dacă single-ul a fost lansat pe 19 iulie 2010, urcând vertiginos încă din prima săptămână în Billboard Hot 100, videoclipul a fost lansat de abia pe 8 septembrie. A meritat însă aşteptarea, pentru că Bruno a venit cu ceva nou, nemaivăzut. Un fel de artă. Regizorul Ethan Lader foloseşte un concept insiprat din arta Erikăi Iris Simmons, şi anume portrete aduse la viaţă prin intermediul benzii de casetă audio. Un alt punct forte al videoclipului îl reprezintă prezenţa frumoasei şi exoticei Nathalie Kelley (foto mai sus), micuţa australiancă cu origini peruane, pe care aţi putut-o vedea şi în Fast and Furious 2.
Cred că mai presus de originalitatea videoclipului şi de sound-ul nice and soft al melodiei, stă mesajul acesteia. Dacă eşti femeie, vei înţelege perfect ce vreau să spun. Nu există sentiment mai reconfortant şi liniştitor, decât acela de a şti, de a simţi din toată fiinţa ta, că eşti plăcut, iubit, exact pentru ceea ce eşti, atât fizic, cât şi psihic.
PS: Poate te întrebi cum de a ajuns Peter Gene Hernandez tocmai la numele de scenă Bruno Mars? Cu ce ocazie şi cam ca ce chestie? Ei bine, află că familia sa îl poreclea de micuţ Bruno, pentru că era mic şi gras întocmai celebrului pe atunci wrestler - Bruno Sammartino. Un mic joc de cuvinte, şi iese Bruno Mars. Pe care îl iertăm pentru faptul că la un concert susţinut în septembrie 2010, a fost găsit cu o oareşcare doză de cocaină. A recunoscut că este prima dată când şi-a dorit să încerce aşa ceva... şi a promis că n-o să mai facă. Că doar, vorba aia...poţi să placi pe oricine "just the way he/she is", dar nu cu tot cu prafuri.
La numai 22 de ani, are lumea la degetul cel mic de la picior. Cu un accent putin strange, dar interesant, Robyn Rihanna Fenty, alias Rihanna sau Ri-Ri, iti va surade siret si te va nauci cu privirea ei patrunzatoare.
Rihanna este un real talent pe piata muzicala mondiala. Considerata de unii o revelatie, de altii o imitatie, fata din Caraibe se incapataneaza sa surprinda cu fiecare aparitie live, cu fiecare melodie cantata , cu fiecare album lansat. Un fel de Madonna amestecata cu Janet Jackson (coafuri stridente si haine de piele, mulate pe corp), cu un touch de stil reggae si cu unul mai puternic de R'n'B: cu o prezenta la fel de zguduitoare asemenei celei lui Beyonce, Rihanna este aici ca sa ramana.
Inca de la primul single lansat, am stiut ca nu va trece prin showbiz neobservata. Eram la Iasi, intr-un maxi taxi supra-aglomerat, cand am auzit pe KissFm "Pon de replay". Fata asta avea ceva in vocea ei... un mixaj de nuante grave cu triluri ascutite. Nu stiam cate octave poate acoperi Rihanna, si nici acum nu ma intereseaza, insa simpla sa aparitie e interesanta, e ..altceva.
S-a tot vorbit de Rihanna ca fiind un produs pur comercial, o creatie a marilor producatori muzicali din SUA, si atat. Ca daca ai lasa-o singura de capul ei, Rihanna n-ar fi in stare sa mai urce in top vreodata. In opinia mea, orice artist e pana la urma, o creatie a cuiva, o investitie, daca vrei. Insa, fara acel strop de talent imperios necesar intr-o astfel de lume, nimeni n-ar mai investi in tine. Rihanna este tocmai acel copil-geniu al muzicii, care vine cu idei in timpul filmarii videoclipurilor pentru single-urile sale, care compune melodii. Ea este de cele mai multe ori, propriu-i stilist.
Incepand din 2005, de la primul album intitulat "Music of the Sun", Ri-Ri a lansat single dupa single, hit dupa hit. Ne -a delectat cu piese ca "Unfaithful", "Umbrella", "Don't stop the music", "Hate that I love you", "Run this town", "Take a bow", "Disturbia", "Rehab", "Russian Roulette", "Te amo", " Rude boy", "What's my name", "Only girl (in the world)", si cred ca nu este persoana care sa nu lalaie proaspatul "Love the way you lie", un featuring cu Eminem. La nici 6 ani de la lansarea sa pe piata muzicala, Rihanna se poate lauda cu 7 albume, si sute de milioane dintre acestea - vandute in toata lumea. Anul si albumul, am mai putea spune. Ceea ce nu e chiar uzual printre artistii de talie internationala.
Lasand toate acestea la o parte, Rihanna este o femeie. Un suflet. Care a vazut prima data lumina zilei pe 20 februarie 1988. Nascuta si crescuta in insulele Barbados, in parohia Saint Michael, Ri-Ri este primul copil al familiei sale, având doi fraţi mai mici, Rorrey şi Rajad Fenty. Tatăl său, la origine irlandez, Ronald, este paznicul unui depozit, iar mama sa, Monica este o contabilă cu origini guianeze. Rihanna a început să cânte la vârsta de şapte ani, avându-le ca surse de inspiraţie pe Alicia Keys si Beyonce Knowles. Copilăria nu i-a fost usoara. De micuta a fost nevoita sa se maturizeze, fiind afectată serios de mariajul defectuos al părinţilor săi, care au divorţat când ea avea paisprezece ani, dar şi de faptul că tatăl său era dependent de droguri. Rihanna a urmat cursurile Şcolii Memoriale Charles F. Broome în gimnaziu, iar mai târziu Şcoala Combermere, unde a format un grup muzical alături de două dintre colegele sale. Ca adolescenta, s-a înrolat într-un program militar, care organiza antrenamente alături de militarii din Barbados, si a avut-o pe cântăreaţa Shontelle ca instructor.
Sansa la celebritate i-a fost oferita de producatorul muzical Evan Rogers, venit in vizita in Barbados. De atunci si pana acum, a urmat un drum lung, plin de surprize frumoase, dar un drum destul de spinos pentru tanara revelatie. Dupa cum avea sa se convinga pe propria-i piele, lumina reflectoarelor nu inseamna neaparat fericire, liniste si pace interioara. S-a indragostit lulea de new-comerul Chris Brown, si au trait o poveste frumoasa de iubire. Un basm care avea sa se destrame in noaptea premiilor Grammy, mai exact pe 8 februarie 2009. Atat aparitia Rihannei cat si cea a lui Chris -la premii - au fost anulate. Abia a doua zi, s-a aflat ca Rihanna a fost batuta mar de catre iubitul ei. A urmat retragerea sa din lumea muzicala, pentru cateva luni bune, si asa cum afirma si ea intr-un interviu exclusiv pentru Diane Sawyers, o puternica introspectie pentru a-si putea reface sufletul.
Dupa nori se arata de obicei soarele, astfel incat, Rihanna se afla incepand din vara lui 2010, in bratele faimosului jucator de baseball, Matt Kemp, care, potrivit tabloidelor, a si cerut-o pe Ri-Ri de nevasta. Sa fie asa, sau nu...Rihanna merita sa fie fericita. Ceea ce radiaza prin toti porii, si asta s-a putut observa cu ochiul liber la premiile American Music Awards, de anul acesta. E destul de interesant sa vezi in ziua de azi o tanara - intr-o rochie rosie, care lasa destul de mult la vedere, cu un par rosu strident, pe un covor rosu - cum reuseste sa iasa in evidenta, sa nu se confunde cu decorul, sa nu cada prada banalului, dar nici vulgaritatii. Ei bine, asta -i Rihanna: o pata de culoare intr-o lume incolora.
Pentru ca imi place la nebunie si ultima piesa "Only girl (in the world)", dar si celelalte, profit de aparitia Rihannei pe scena AMAs, unde ne-a delectat cu un Medley, asa ca postez doua videoclipuri. Listen to Rihanna and...enjoy!
Asa cum am tot observat de ceva vreme incoace, industria muzicala este bombardata la propriu cu tot felul de noi proiecte muzicale, fiecare dintre ele purtate prin diferite studiouri de productie. Ceea ce nu inseamna ca toate "demersurile" muzicale sunt si de calitate, sau ca transmit ceva. Ei bine, in aceasta perioada de tranzitie din punct de vedere muzical, intalnim insa, doi tineri talentati, cu picioarele pe pamant, dar si foarte ambitiosi.
Numele lor de scena sunt "Da Fleiva" si "Bijue", primul dintre ele fiind totodata partea barbateasca al acestui team si "ultimul reprezentand pata de culoare, si cea care da nuanta de feminitate si "that sexy-girlish-sweet something" al grupului. "Da Fleiva" este deja bine pozitionat in industria muzicala, fiind cunoscut mai mult ca si producator. Si-a creat deja un nume in acest sens, fiind cel ce a colaborat si respectiv compus muzica pentru multe nume sonore din Romania printre care si Sonny Flame, Dj Robert Georgescu & Lara, Jimmy Dub, Toniq, DeepSystem, etc. Totodata, Da Fleiva este cel ce a facut si multe remixuri devenite oficiale, printre care si cel al imnului "Liberty Parade" 2010, care apoi a intrat pe compilatia cu acelasi nume.
Ultimul featuring cu baietii de la DeepSystem pe piesa "Arabesque", lansata acum doua luni a fost bine primita de catre ascultatori, strangand aproape doua sute de mii de vizualizari pe Youtube, la fel de bine primita si la unele dintre radiouri unde a ai intrat in top. La Vibe Fm ocupa pozitia #17, iar la ImpactFM pozitia #1.Tot impreuna lucreaza si la studioul de productie (Jhaps Production by TuSiRomania), unde produc piese pentru artisti din tara si din strainatate.
Da Fleiva, pe numele sau adevarat Flavius, a imbratisat muzica incepand cu varsta de 7 ani cand a inceput cu participarea sa la "Tip Top Mini TOP", iar apoi cu trecerea anilor a cantat pe diferite stiluri muzicale si bineinteles avand compozitia proprie. Considerand ca este timpul sa produca in continuare muzica si pentru el, a luat viata acest nou proiect impreuna cu "Bijue", care deopotriva, iubeste muzica inca de mica avand un real talent. Astfel, nu a mai durat mult, pana cand a fost la randu-i, descoperita de cei de la TuSiRomania.
Talentatii artisti au lansat deja primul lor single intitulat "What you gonna do",saptamana trecuta in cadrul emisiunii "Neata cu Razvan si Dani" de la Antena 1. Cei doi isi doresc sa fie pe placul publicului si bineinteles, sa incante cu prezenta lor - showbiz-ul romanesc.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…
Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva. Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe. Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi. Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate. Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău. Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta. Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit. Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta. Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…
Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
It's time to say goodbye Block out the sun, and pack up the sky Dob't let my tears start to make you cry Each time I try to say my Goodbye Try to start asking why
Tell me it's true Tell me there's something more Another time for love One day I'll know One day I'll be there Where you are now, Could I get there somehow?
Nu, nu traiesc in trecut...ci doar mi-aduc aminte cu drag de momente frumoase...de muzica buna, de optimism si siguranta. Si de-o formatie care s-a destramat prea devreme si s-a reunit intr-o alta forma, nu placuta urechilor mele. Raman la Ace of Base cel vechi, cu Lucky Love:)
In tot acest timp m-am simtit atat de peirduta, am avut nevoie de ajutor Incompleta, de una singura, fara directie, Totul devine atat de clar, cand te zaresc pe tine Si doar atunci cand esti in preajma mea, ma simt in siguranta.
Asa ca inainte de a porni pe acest drum, inainte de-a ma face sa ma razgandesc si de a-mi umple inima de speranta, chiar ajuta-ma sa cred de data asta Am fost ratacita, incercand cu disperare sa gasesc o cale inapoi spre inima mea, pentru a putea iubi din nou.
Am obosit sa tot stam pe loc, sa asteptam Vreau sa simt ceva real, nu o ruptura Totul devine atat de clar, cand ma tii de mana, Si doar atunci cand imi esti aproape, stiu ca intelegi.
Asa ca inainte de a porni pe acest drum, inainte ca tu sa -ma faci sa ma razgandesc, si de-mi umple inima de speranta, chiar ajuta-ma sa cred de data asta Am fost ratacita, incercand cu disperare sa gasesc o cale inapoi spre inima mea, pentru a putea iubi din nou
Exista un foc in mine, pe care nu stiu de unde sa-l pornesc. Este un inceput de lumina, un intuneric care ma paraseste, si o speranta pe care-o simt acum.
Ajuta-ma sa iubesc din nou.
Asa ca inainte de a porni pe acest drum, inainte de-a te razgandi, si de-mi umple inima de speranta, chiar ajuta-ma sa cred de data asta Am fost ratacita, incercand cu disperare sa gasesc o cale inapoi spre inima mea, pentru a putea iubi din nou...
A.S: Nu este o piesa despre ceea ce simt, dar titlul ei se potriveste...
[1a:] I can't take this situation It's making me feel so blue One moment you walked into my life And now You're saying that we're through
[1b:] I hear that you're in love now Baby, don't know what to say I can't believe that I still feel this way I hear that you're in love now Baby, don't know what to say But before you decide You won't be mine Put yourself in my place
[CHORUS:] You know the circle will come around You're gonna put yourself (Put yourself) in my place When your lovers bring you down And there no-one else around You're gonna put yourself (Put yourself) in my place
[2:] There's no rhyme or reason (Rhyme or reason) That keeps me playing along (That keeps me playing along) I guess, that I'll just keep on believing Inside you love will; Know right from wrong
[1b:]
[CHORUS:] [repeat 3 times]
In my place (put yourself) in my place Oh (put yourself)
Pune-te-n locul meu
Strofa 1. Nu mai suport aceasta situatie, Ma face sa ma simt atat de trista, Intr-o clipa ai intrat in viata mea, Si acum imi spui ca s-a terminat.
Bridge: Aud ca te-ai indragostit de altcineva, Iubitule, nu stiu ce sa spun, Nu pot sa cred Ca inca mai simt ceva pentru tine... Aud ca te-ai indragostit de altcineva, Iubitule, nu stiu ce sa spun... Decat ca, inainte de a te decide ca nu vei mai fi cu mine, Pune-te o clipa in locul meu....
Refren: Stii ca roata se va intoarce, Si atunci te vei pune in locul meu, Cand iubitele te vor dezamagi, Si nimeni nu va fi alaturi de tine, Te vei pune in locul meu...
Strofa 2: Nu exista nimic pe lumea asta Care sa ma faca sa fiu din nou fericita.. Cred ca doar am sa continui sa sper, Ca in inima ta, dragostea va face diferenta intre bine si rau...
Bridge: Aud ca te-ai indragostit de altcineva, Iubitule, nu stiu ce sa spun, Nu pot sa cred Ca inca mai simt ceva pentru tine... Aud ca te-ai indragostit de altcineva, Iubitule, nu stiu ce sa spun... Decat ca, inainte de a te decide ca nu vei mai fi cu mine, Pune-te o clipa in locul meu...
Refren: Stii ca roata se va intoarce, Si atunci te vei pune in locul meu, Cand iubitele te vor dezamagi, Si nimeni nu va fi alaturi de tine, Te vei pune in locul meu... ( se repeta refrenul de 3 ori)
PS: Sunt si eu copilul unor parinti. Si tu esti la fel. Poate cateodata ar trebui sa ne punem unul in locul celuilalt...daca unul poate sa ierte si sa uite, celalalt de ce nu poate???
Da. M-am făcut rea. Nu mai suport răutatea, rânjetele false, indolenţa, minciuna. Nimic. Şi ripostez. Ripostez, cu măsură, dar totuşi ripostez. Uneori şi faţă de oamenii care practic, nu mi-au făcut niciun rău. Apoi, regret. De ce m-a schimbat viaţa? De ce îi bag pe toţi în aceeaşi oală? De ce mi-am pierdut încrederea în oameni? Dar de ce şi în mine însămi? De ce-mi creez acest scut, această protecţie aparent bine zidită, dar în spatele căreia se află încă vulnerabilitate şi o inocenţă hrănită de frica de a eşua?
Şi plâng. Oooo, dar în seara asta o fac cu mai multă plăcere ca niciodată! Pentru că sunt nişte lacrimi de melancolie frumoasă ale unui suflet răscolit de atâtea şi atâtea amintiri frumoase din... copilărie.
Come on lift your head high, Reachin out for the sky, Spread your wings out and fly right Through the starry night! You re unique, you re ok, Never must be afraid, Spread your wings out and fly right Through the starry night! Oooh, ooooh Through the starry night Oooh, ooooh Oooh, ooooh Through the starry night!
Priveşte cât mai sus, Cât s-atingi cerul Întinde-ţi aripile şi zboară neînfricat Prin cerul înstelat Eşti unic, ţi-e bine, Nu trebuie să-ţi fie vreodată frică, Întinde-ţi aripile şi zboară neînfricat Oooh, ooooh Prin cerul înstelat! Oooh, ooooh Prin cerul înstelat!
Nu...nu e o invenţie proprie...deşi aş fi vrut să fie. Poate aşa, versurile îmi vor fi răsunat atât de intens în toţi aceşti ani, încât să le pun în practică. Eram în clasa a 4-a, sau a 5-a, maxim. Pe vremea când frăţiorul meu făcea rost de cele mai bune hituri de la vărul nostru, Sorin, as în ale muzicii, la curent cu tot ce înseamnă "muzică nouă", şi cu cea mai bună aparatură audio, de nici cel mai bun DJ din România nu avea la ora aceea. Am crescut, datorită lui, şi a atâtor casete audio copiate de pe CD-urile lui (da, Sorin avea prin 93-94 CD-uri-!!!), cu albumele semnate Jessica Jay, 2 Unlimited, Dr. Alban, La Bouche, Ace of Base, Scooter, Pandera, şi... 2 Brothers on the 4th Floor. Ultimilor le aparţin versurile de mai sus... şi nu pot să cred... după cred că mai bine de 15 ani, am reuşit să dau de piesa pe care o ascultam pe casetă, uitându-mă efectiv, seara...la stele. În intimitatea odăiţei mele, eram doar eu cu mine. Eu şi muzica mea. Eu şi dansurile, coregrafiile mele de la 12 noaptea...foarte încet măsluite, ca să nu trezesc vecinii. Eu şi speranţa. E incredibil cum un remix techno la o piesă dance, de prin 1994-95 - îmi răsună acum în urechi, în căşti la fel ca în prima clipă în care am auzit-o.
Închid ochii, şi pot jura că am iarăşi 11 ani, sunt în dormitorul meu situat într-un bloc, aflat şi el într-un orăşel din munţi, privind pe geam...observând viaţa. Dorindu-mi un viitor luminos. Da, ştiu exact ce simţeam când o ascultam...ce feeling ciudat, neînţeles nici acum -aveam. Dar nimic nu s-a schimbat...doar eu. Am involuat. De aceea, dacă închid ochii....sunt iar fetiţuca aia mică şi dulce, cu ochi mari şi curioşi şi dornici să cuprindă toată lumea în ei, prichinduţa aceea pentru care nu existau limite şi bariere, pentru care orice era frumos devenea în mod automat şi posibil, pentru care viitorul cu ochii închişi era o oază de stele,o invazie de lumină şi căldură. Micuţa pentru care oamenii buni erau răsplătiţi pentru faptele lor, iar cei haini la inimă şi plini de gânduri rele învăţau din greşelile lor şi se îndreptau. Copila pentru care nu exista lume fără dreptate, bucurie, iubire, iertare. Cu ochii închişi, nu există decât lacrimi de fericire.
O singură greşeală am făcut... am deschis ochii. Şi toată lumea mea s-a schimbat. S-au schimbat şi rolul ochilor, şi cel al lacrimilor. Am păşit în viaţă. Cumva, făcând undeva un pas greşit.
Am uitat că "you re unique you re ok / Never must be afraid! ".... Undeva pe drum, am uitat să-mi întind aripile şi să zbor neînfricată...către stele. Dar am regăsit piesa. Şi o iau ca pe un semn. Copilul optimist din mine mă caută cu disperare să-l readuc la viaţă...
După mai bine de 20 de ani de carieră, 11 albume înregistrate în studio, şi peste 50 de milioane de albume vândute în întreaga lume, Kylie Minogue se află la apogeul carierei sale. Şi cum să nu fie? Anul acesta a lansat cel de-al unsprezecelea album al său, intitulat Aphrodite, are deja trei parfumuri care-i poartă marca (Darling, Couture şi Showtime), propria colecţie de mobilă (Kylie at Home) şi cea mai mare credibilitate dintre toate vedetele din Europa, atunci când vine vorba de modă. În plus, este singura artistă cu patru statuete de ceară la muzeul Madame Tussauds din Londra, mai multe având doar Regina Elisabeta a Marii Britanii. A supravieţuit cu succes necruţătoarei boli numite cancer mamar şi a arătat altora că se poate. Se poate să te reîntorci la normal.
Micuţa australiancă (măsoară numai 1.55 cm) a lansat de curând cel de-al doilea extras pe single de pe ultimul album, piesă intitulată "Get outta my way" (Ieşi din calea mea, sau pe un românesc mai pur "Dispari", "Valea"!)
Trebuie să mărturisesc însă, că este pentru prima dată când sunt puţin dezamăgită de videoclipul cântăreţei. Noul video abundă de imagini şi mişcări total similare celor din mai vechiul "Slow" (2003). Dar una peste alta, prinţesa pop ne bucură din nou cu acelaşi sound disco-pop vesel, antrenant, cu infuziuni electro. Numai bun de zbânţuit prin casă, într-o încercare de aerobic energizant într-o zi nu tocmai călduţă şi plăcută - de toamnă.
Piesa a primit dealtfel, critici în speţă pozitive, însă single-ul nu are din păcate, nici pe departe succesul lui "Cant get you outta my head","Red blooded woman" sau "In my arms", însă, oarecum surprinzător, este pentru prima dată când artista de la Antipozi (dar cu domiciliul actual în Londra) păşeşte cu paşi muzicali fermi pe tărâmul american. Iat-o aici prezentă cu noul ei single, la show-ul "America's got talent" din vara ce tocmai a trecut. Vădit mai "încercată" de atâta chimioterapie, dar still...same old Kylie: sexy, cuceritoare şi plină de energie!
Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta - murim.
Când mai deschizi din când în când messengerul, din plictis, aşa cum o fac eu, te uiţi fără să vrei şi la statusurile oamenilor. Şi ce vezi? Un mozaic de trăiri, care mai de care mai intense, sau dimpotrivă, mai lipsite de sens sau scurte şi la obiect. Se presupune că statusul de la messenger îţi reflectă starea din acel moment, sau e menit să arate cuiva ceva anume. Dar tocmai citind aceste statusuri, realizez din ce în ce mai mult că trăim într-o societate sortită pierzaniei. Un status anume mi-a atras astăzi atenţia: "Toamnă mohorâtă". Am dat click pe link, pentru că era destul de senin afară, şi m-am gândit ce-o fi putut fi în sufletul omului respectiv de-a scris statusul acela drept azi.
Link-ul m-a trimis către un articol dintr-un ziar online, care tratează întocmai neajunsurile, lacunele societăţii româneşti actuale. Ignoranţa, sfidarea, lenevia, nesimţirea, corupţia care înglobează toate aspectele amintite anterior. Şi sărăcia. Pensionari care nu mai au siguranţa că luna viitoare le vine pensia, ca să o dea oricum toată pe medicamente. Oameni loviţi în plină stradă, femei accidentate pe trecerea de pietoni, copii ucişi cu bună ştiinţă de părinţi, bătrâni omorâţi cu sânge rece pentru câţiva franci. Copii care-şi înjunghie părinţii pentru c-aşa au văzut ei la nu ştiu ce joc pe PC, şi adolescenţi a căror bucurie sinceră este adulmecarea de substanţe etnobotanice prin curtea şcolii. Şi peste toate astea, taxe şi impozite nejustificate, spălare de bani pe faţă (adică, aşa, fără nicio jenă faţă de populaţia a cărei singură consolare a rămas greva foamei), şi o ţară în care ţi-e frică să te duci la doctor, ca nu cumva să te îmbolnăvească mai tare... Ca şi cum necazurile noastre nu ar fi de ajuns, peste toate acestea şi multe altele, pe gura românilor mai citeşti şi politică. Nu înţeleg plăcerea compatrioţilor mei de a vorbi despre ceva atât de putred şi de infect(at) ca politichia noastră românească. E oare tot ce ne-a mai rămas de făcut? ...
România a ajuns o mare şi grea teză la matematică. Ecuaţii bine gândite, strategice, în care nişte formaţiuni, nişte necunoscute, se pot aduna într-o ecuaţie de genul UDMR + PD-L sau, după caz, PNL şi PSD + PC = ... zero. ZERO pentru noi, populaţia, şi multe zerouri în coadă pentru particpanţii direcţi la ecuaţie. Cât de greu e să realizezi că oricum ai lua-o, oricâte proteste ai face, oricât te-ai înfometa, oricâte tentative de harakiri şi sepuku ai avea, există doar un singur rezultat al ecuaţiei. Şi nu în favoarea ta, a celui ce lucrezi cinstit da' aproape voluntar, sau îţi cauţi un loc de muncă, sau n-ai cu ce-ţi creşte copilul. Şi asta îmi stârneşte mirarea: de ce ne mai uităm încă la TV la moacele lor? Cu ce-o să schimbe încă o promisiune viaţa ta şi a mea?
Dragii mei, România e putredă de la rădăcină. Vor trebui să moară zeci de generaţii, şi poate nici atât suficient, ca să se cureţe de tot mentalitatea de hoţi şi corupţi existentă, la o adică, în fiecare din noi. Şi nici atunci nu poţi fi sigur că n-a rămas sămânţa de hoţie cu tot ce înseamnă ea, înregistrată genetic pe scoarţa cerebrală a vreunuia dintre urmaşii noştri. Aşa că, no offence, dar patriotismul e dat dracu, sau ar trebui să fie, în momentele astea. Patriot poţi cu adevărat fi doar atunci când ai de ce, când ştii că, undeva în ţara ta, cel puţin încă un sfert din populaţie mai gândeşte ca tine, şi vrea să schimbe cu ceva mentalitatea oamenilor în bine. Că fac chiar eforturi pentru asta. Dar să mori cu teoria în mână pentru o cauză pierdută acum 20 de ani e deja prostie.
Aşa că, mă doare s-o spun, dar nu mă mândresc absolut deloc că sunt român. Din contră, mi-e lehamite de spectacolul stupid din care fac parte, şi la care se pare că vor trebui să asiste şi copiii mei, peste ani. Da, asta e ţara în care copiii mei vor trebui să se nască, să crească, să fie educaţi, să înveţe, să lucreze şi să-şi întemeieze familii.
Şi atunci, de ce să nu-mi facă plăcere o întâlnire cu fosta profesoară de istorie din liceu, o olteancă dârză şi greu încercată prin viaţă, dar care preda la liceul din V. Dornei şi a cărei nume stârnea mereu spaimă în tot liceul generaţii întregi? Ani de zile era ştiută ca spaima fetelor şi i se dusese vestea că are ceva cu reprezentantele sexului feminin. Peste ani, aveam să înţeleg că nu era aşa. Era poate singura femeie care îndrăznea să educe fetele la şcoală, aşa cum se pare că părinţii lor nu puteau să o facă acasă. Le învăţa pe lângă istorie, ideea că o femeie trebuie să aibă misterul ei, farmecul ei aparte, şi că nu un machiaj strident la şcoală, şi fustă minijup sunt soluţia cea mai bună pentru a atrage pe cineva. De-aia erau liceencele pornite pe ea. Că de prin anii 80 fetele au tot încercat să iasă din tipar la şcoală şi nu prea puteau de doamna M. Îmi mai plăcea de dumneaei că ura să-nveţi pe de rost, ci te încuraja să înveţi logic, chiar dacă nu ţineai minte data exactă a unui eveniment istoric. Contextul, evenimentul în sine şi urmările sale erau cele care contau. De aceea, întâlnirea de duminică, în parcul oraşului meu natal, mi-a stârnit emoţie şi o melancolie aparte vis-a-vis de perioada liceului. Am discutat aproape o oră cu doamna profesoară, atingând şi subiectul "societatea în care trăim". Tocmai dumneaei, pe care o ştiam patrioată convinsă, să se schimbe? Mi-a spus ce a văzut în alte ţări, cât de frumos şi civilizat trăiesc norvegienii, cât de ospitalieri şi liniştiţi sunt polonezii, cât de frumos se poartă suedezii în general. Peste tot, curăţenie, linişte, armonie. Întreabă-mă acum dacă aş vrea să părăsesc ţara mea, şi-ţi voi răspunde cu totul diferit faţă de ce ţi-aş fi răspuns acum vreun an şi ceva. Acum aş spune un DA răspicat, fie şi măcar pentru o perioadă mai scurtă, cum ar fi în luna iunie spre final, cînd în nordul Norvegiei se celebrează vestitele Nopţi Albe. Adică Soarele este prezent pe cer şi la ora 11 noaptea, şi ai parte numai de vreo 3 ore de întuneric. În opoziţie cu luna decembrie, când Soarele stă pe cer numai 3 ore, şi restul e noapte totală. O noapte în care nu ţi-ar fi teamă că -ţi dă cineva un mai în cap, îţi fură poşeta şi la final te mai şi înjunghie, să fie sigur că nu suni poliţia, care oricum mai-mai că i-ar da dreptate hoţului....
Aşa că dau mare dreptate celui care a scris "Toamnă mohorâtă" la status, pentru că exact asta simt că este România. O toamnă friguroasă, ploioasă şi gri. Una foarte timpurie şi nesfârşită.
Din păcate, din când în când, se mai stinge câte un bunic Mihai, reamintindu-ne că viaţa e scurtă şi trebuie trăită în bunătate, mărinimie şi puritate în minte, trup şi suflet. Bunicul meu s-a stins exact acum 15 ani, pe vremea asta. Iarna s-a hotărât să-l ia pe aripile ei albe, şi să-l transporte gratis la cer, un pic supărată că Moş Mihai a lu'Smântână tocmai dădea cu lopata zăpada din ogradă, semn că o fugărea pe măreaţa iarnă de pe uliţa lui. Nu a reuşit să ni-l ia, însă, din suflete. Bunicul există şi acum, cu poveştile lui vânătoreşti, cu amintirile lui din război, cu peripeţiile sale din tinereţe. Toate pline de poveţe, învăţăminte... Cu cele mai frumoase sfaturi. Cu cea mai bună pastramă şi tochitură din lume. Glasul lui subţirel şi un pic nazal, statura lui micuţă, de om drăgălaş şi bunic de poveste - vor râmâne mereu în mintea mea şi a tuturor celor care au avut ocazia să-l cunoască.
