Romania - Explore the Scary Garden

Când mai deschizi din când în când messengerul, din plictis, aşa cum o fac eu, te uiţi fără să vrei şi la statusurile oamenilor. Şi ce vezi? Un mozaic de trăiri, care mai de care mai intense, sau dimpotrivă, mai lipsite de sens sau scurte şi la obiect. Se presupune că statusul de la messenger îţi reflectă starea din acel moment, sau e menit să arate cuiva ceva anume. Dar tocmai citind aceste statusuri, realizez din ce în ce mai mult că trăim într-o societate sortită pierzaniei. Un status anume mi-a atras astăzi atenţia: "Toamnă mohorâtă". Am dat click pe link, pentru că era destul de senin afară, şi m-am gândit ce-o fi putut fi în sufletul omului respectiv de-a scris statusul acela drept azi.

Link-ul m-a trimis către un articol dintr-un ziar online, care tratează întocmai neajunsurile, lacunele societăţii româneşti actuale. Ignoranţa, sfidarea, lenevia, nesimţirea, corupţia care înglobează toate aspectele amintite anterior. Şi sărăcia. Pensionari care nu mai au siguranţa că luna viitoare le vine pensia, ca să o dea oricum toată pe medicamente. Oameni loviţi în plină stradă, femei accidentate pe trecerea de pietoni, copii ucişi cu bună ştiinţă de părinţi, bătrâni omorâţi cu sânge rece pentru câţiva franci. Copii care-şi înjunghie părinţii pentru c-aşa au văzut ei la nu ştiu ce joc pe PC, şi adolescenţi a căror bucurie sinceră este adulmecarea de substanţe etnobotanice prin curtea şcolii. Şi peste toate astea, taxe şi impozite nejustificate, spălare de bani pe faţă (adică, aşa, fără nicio jenă faţă de populaţia a cărei singură consolare a rămas greva foamei), şi o ţară în care ţi-e frică să te duci la doctor, ca nu cumva să te îmbolnăvească mai tare...
Ca şi cum necazurile noastre nu ar fi de ajuns, peste toate acestea şi multe altele, pe gura românilor mai citeşti şi politică. Nu înţeleg plăcerea compatrioţilor mei de a vorbi despre ceva atât de putred şi de infect(at) ca politichia noastră românească. E oare tot ce ne-a mai rămas de făcut? ...

România a ajuns o mare şi grea teză la matematică. Ecuaţii bine gândite, strategice, în care nişte formaţiuni, nişte necunoscute, se pot aduna într-o ecuaţie de genul UDMR + PD-L sau, după caz, PNL şi PSD + PC = ... zero. ZERO pentru noi, populaţia, şi multe zerouri în coadă pentru particpanţii direcţi la ecuaţie. Cât de greu e să realizezi că oricum ai lua-o, oricâte proteste ai face, oricât te-ai înfometa, oricâte tentative de harakiri şi sepuku ai avea, există doar un singur rezultat al ecuaţiei. Şi nu în favoarea ta, a celui ce lucrezi cinstit da' aproape voluntar, sau îţi cauţi un loc de muncă, sau n-ai cu ce-ţi creşte copilul. Şi asta îmi stârneşte mirarea: de ce ne mai uităm încă la TV la moacele lor? Cu ce-o să schimbe încă o promisiune viaţa ta şi a mea?

Dragii mei, România e putredă de la rădăcină. Vor trebui să moară zeci de generaţii, şi poate nici atât suficient, ca să se cureţe de tot mentalitatea de hoţi şi corupţi existentă, la o adică, în fiecare din noi. Şi nici atunci nu poţi fi sigur că n-a rămas sămânţa de hoţie cu tot ce înseamnă ea, înregistrată genetic pe scoarţa cerebrală a vreunuia dintre urmaşii noştri. Aşa că, no offence, dar patriotismul e dat dracu, sau ar trebui să fie, în momentele astea. Patriot poţi cu adevărat fi doar atunci când ai de ce, când ştii că, undeva în ţara ta, cel puţin încă un sfert din populaţie mai gândeşte ca tine, şi vrea să schimbe cu ceva mentalitatea oamenilor în bine. Că fac chiar eforturi pentru asta. Dar să mori cu teoria în mână pentru o cauză pierdută acum 20 de ani e deja prostie.

Aşa că, mă doare s-o spun, dar nu mă mândresc absolut deloc că sunt român. Din contră, mi-e lehamite de spectacolul stupid din care fac parte, şi la care se pare că vor trebui să asiste şi copiii mei, peste ani. Da, asta e ţara în care copiii mei vor trebui să se nască, să crească, să fie educaţi, să înveţe, să lucreze şi să-şi întemeieze familii.

Şi atunci, de ce să nu-mi facă plăcere o întâlnire cu fosta profesoară de istorie din liceu, o olteancă dârză şi greu încercată prin viaţă, dar care preda la liceul din V. Dornei şi a cărei nume stârnea mereu spaimă în tot liceul generaţii întregi? Ani de zile era ştiută ca spaima fetelor şi i se dusese vestea că are ceva cu reprezentantele sexului feminin. Peste ani, aveam să înţeleg că nu era aşa. Era poate singura femeie care îndrăznea să educe fetele la şcoală, aşa cum se pare că părinţii lor nu puteau să o facă acasă. Le învăţa pe lângă istorie, ideea că o femeie trebuie să aibă misterul ei, farmecul ei aparte, şi că nu un machiaj strident la şcoală, şi fustă minijup sunt soluţia cea mai bună pentru a atrage pe cineva. De-aia erau liceencele pornite pe ea. Că de prin anii 80 fetele au tot încercat să iasă din tipar la şcoală şi nu prea puteau de doamna M. Îmi mai plăcea de dumneaei că ura să-nveţi pe de rost, ci te încuraja să înveţi logic, chiar dacă nu ţineai minte data exactă a unui eveniment istoric. Contextul, evenimentul în sine şi urmările sale erau cele care contau. De aceea, întâlnirea de duminică, în parcul oraşului meu natal, mi-a stârnit emoţie şi o melancolie aparte vis-a-vis de perioada liceului. Am discutat aproape o oră cu doamna profesoară, atingând şi subiectul "societatea în care trăim". Tocmai dumneaei, pe care o ştiam patrioată convinsă, să se schimbe? Mi-a spus ce a văzut în alte ţări, cât de frumos şi civilizat trăiesc norvegienii, cât de ospitalieri şi liniştiţi sunt polonezii, cât de frumos se poartă suedezii în general. Peste tot, curăţenie, linişte, armonie. Întreabă-mă acum dacă aş vrea să părăsesc ţara mea, şi-ţi voi răspunde cu totul diferit faţă de ce ţi-aş fi răspuns acum vreun an şi ceva. Acum aş spune un DA răspicat, fie şi măcar pentru o perioadă mai scurtă, cum ar fi în luna iunie spre final, cînd în nordul Norvegiei se celebrează vestitele Nopţi Albe. Adică Soarele este prezent pe cer şi la ora 11 noaptea, şi ai parte numai de vreo 3 ore de întuneric. În opoziţie cu luna decembrie, când Soarele stă pe cer numai 3 ore, şi restul e noapte totală. O noapte în care nu ţi-ar fi teamă că -ţi dă cineva un mai în cap, îţi fură poşeta şi la final te mai şi înjunghie, să fie sigur că nu suni poliţia, care oricum mai-mai că i-ar da dreptate hoţului....

Aşa că dau mare dreptate celui care a scris "Toamnă mohorâtă" la status, pentru că exact asta simt că este România. O toamnă friguroasă, ploioasă şi gri. Una foarte timpurie şi nesfârşită.