Saturday, October 30, 2010

Micuţa Kylie (re)cucereşte America!


După mai bine de 20 de ani de carieră, 11 albume înregistrate în studio, şi peste 50 de milioane de albume vândute în întreaga lume, Kylie Minogue se află la apogeul carierei sale. Şi cum să nu fie? Anul acesta a lansat cel de-al unsprezecelea album al său, intitulat Aphrodite, are deja trei parfumuri care-i poartă marca (Darling, Couture şi Showtime), propria colecţie de mobilă (Kylie at Home) şi cea mai mare credibilitate dintre toate vedetele din Europa, atunci când vine vorba de modă. În plus, este singura artistă cu patru statuete de ceară la muzeul Madame Tussauds din Londra, mai multe având doar Regina Elisabeta a Marii Britanii. A supravieţuit cu succes necruţătoarei boli numite cancer mamar şi a arătat altora că se poate. Se poate să te reîntorci la normal.

Micuţa australiancă (măsoară numai 1.55 cm) a lansat de curând cel de-al doilea extras pe single de pe ultimul album, piesă intitulată "Get outta my way" (Ieşi din calea mea, sau pe un românesc mai pur "Dispari", "Valea"!)

Trebuie să mărturisesc însă, că este pentru prima dată când sunt puţin dezamăgită de videoclipul cântăreţei. Noul video abundă de imagini şi mişcări total similare celor din mai vechiul "Slow" (2003). Dar una peste alta, prinţesa pop ne bucură din nou cu acelaşi sound disco-pop vesel, antrenant, cu infuziuni electro. Numai bun de zbânţuit prin casă, într-o încercare de aerobic energizant într-o zi nu tocmai călduţă şi plăcută - de toamnă.

Piesa a primit dealtfel, critici în speţă pozitive, însă single-ul nu are din păcate, nici pe departe succesul lui "Cant get you outta my head", "Red blooded woman" sau "In my arms", însă, oarecum surprinzător, este pentru prima dată când artista de la Antipozi (dar cu domiciliul actual în Londra) păşeşte cu paşi muzicali fermi pe tărâmul american. Iat-o aici prezentă cu noul ei single, la show-ul "America's got talent" din vara ce tocmai a trecut. Vădit mai "încercată" de atâta chimioterapie, dar still...same old Kylie: sexy, cuceritoare şi plină de energie!


2 comments:

  1. This comment has been removed by a blog administrator.

    ReplyDelete
  2. kylie este cea mai tare tot timpul reuseste sa se tina in topuri,iar piesa si clipul get out my way sunt bestiale.

    ReplyDelete