Trecut în Prezent: Fred şi Barney la Nunta de Aur

După bine-meritatul mic dejun de azi, scot repede capul pe geam şi, întocmai unui copil, strâmb dezaprobator din năsuc, închid uşa la balcon cu viteza luminii şi intru zgribulită în bucătărie...nelămurită încă, întorc privirea spre geam din nou, şi realizez, cu o oarecare nostalgie în privire că... e toamnă. Toamnă în toată regula, deşi frunzele se încăpăţânează să mai stea lipite de ramuri, deşi soarele mai face o ultimă încercare de a sta căţărat pe bolta cerului. Rănit în orgoliu, renunţă şi coboară uşor, dar sigur, treptele spre Casa Doamnei Toamna. Iar eu, am rămas aici, aceeaşi, cu proiecte în prezent, vreo câteva vise de viitor (printre care, un bebe care să -mi surâdă dimineaţa) şi niscaiva amintiri de Albinuţă veselă, zglobie, inocentă, fără griji....

O astfel de amintire îmi străpunge mintea şi inima exact în acest moment. 1991. Văd o sufragerie, cu un pat desfăcut, focul mocnind în soba de teracotă şi un geam pe care se zăreşte clar....de astă dată iarna. O comodă cu un televizor proaspăt adus din Ungaria, color, pe care "rulează" de zor Cartoon Network, nedublat, netradus. Iar în pat, o fetiţă cu ochi mari, negri, uitându-se cu tăticul ei la desene animate. Fetiţa are rujeolă, iar tăticul, ei bine, tăticul are...prea multă iubire pentru fetiţa sa, încăt renunţă la orice program de ştiri sau orice film, pentru a se uita cu ea la.... "Familia Flintstone."

Da, da.... fetiţa aceea sunt eu, iar tata...tata s-a tot sacrificat pentru mine, începănd cu nişte desene animate şi terminând cu... încă nu s-a terminat. Încă se sacrifică.... De aceea, de câte ori aud imnul The Flintstones, mi-l aduc aminte pe tata, stând cumincior lângă mine, verificându-mi din când în când febra, aducându-mi ceai şi râzând cu mine la orice secvenţă din The Flintstones, care mi se părea mie comică. Şi ăsta nu e singurul desen la care tata s-a uitat. Ani de-a rândul eu şi fratele meu, strigam din toţi rărunchii, ca să ne audă tata din bucătărie sau din cealaltă cameră: - " Tata, hai că a început Tortu Nija!" (în traducere liberă, Turtle Ninja, de pe postul naţional), sau -" Tatiii, a început Denver Dinozaurul / Pif şi Hercule / Ghost Busters/ Captain Planet/ Ştrumfii/ Fructele/ Tom şi Jerry/ Yoggy Bear/ Droopy/ Bugs Bunny!" etc şamd....! şi tata venea, de fiecare dată. Râdea cu noi, ne explica anumiţi termeni pe care nu-i înţelegeam, sau chiar discutam la sfârşitul unui desen mai puţin serios - morala. După care, toţi trei mergeam în pas alergător către mama, ocupată cu mâncare, curăţenie - să-i spunem şi ei ce episooood faaaain am văzut azi cu tata..... amintiri.... cu care rămâi toată viaţa şi pe care vrei să le foloseşti drept influenţă pozitivă asupra copiilor tăi...

Nu v-aş fi povestit toate acestea chiar astăzi, când stupul meu ( a se înţelege căsuţa şi familia mea) roieşte de atâta treabă, însă când am deschis google-ul azi dimineaţă, am văzut acea imagine cu Flintstones...una dintre multele imagini care şi-au pus amprenta asupra copilăriei mele... aşa am descoperit că Desenul Animat în cauză împlineşte astăzi 50 de ani. 50 de ani!!! Câte milioane de copii din toată lumea au crescut cu desenul ăsta animat! Vedeţi voi...ca şi Tom şi Jerry, Familia Flintstone, sau cum i se mai spunea " Fred şi Barney în Epoca de Piatră", e genul de desen animat care nu se "învecheşte" niciodată, care rămâne mereu actual, în ciuda "curentului robotizării" apărut de câţiva ani buni în desene animate. Este incredibil cum personajele de altă dată, umane la chip dar şi la comportament... ( deci frumoase nu numai estetic, ci şi comportamental adecvate vârstei unui copil care se uită la desene), au fost înlocuite cu chipuri pătrăţoase, hidoase de-a dreptul, care lovesc, bat, vorbesc cu tentă sexuală, şi înjură de zor. Şi când te gândeşti că în nu ştiu ce ţară au interzis Tom şi Jerry, pentru că a fost considerat un desen animat violent!!! Mă întreb, în condiţiile acestea, cum ar trebui să fie considerate desenele actuale? Lăsând la o parte South Park, care s-a vrut din start a fi un desene animat destinat adulţilor, dar care, în mod paradoxal şi ironic, este urmărit mai mult de copii şi adolescenţi, desenele difuzate acum pe la posturile de profil, inclusiv Cartoon Network, sunt cu adevărat jalnice. Ceea ce mă face nu numai pe mine, dar şi pe alţi oameni de vârsta mea, care urmează sau vor să aibă copii - să se gândească la nişte variante... 1. Banez accesul la CN. 2. Încerc să-mi educ copilul astfel încăt să înţeleagă că desenele difuzate în ziua de azi pe posturi precum CN nu sunt adecvate vârstei lui, şi îl încurajez uitându-ne împreună ( eu, tata şi copilul) la Tom şi Jerry, Yoggy Bear...şi bineînţeles, Familia Flintstone (încerc de pe acum să fac rost de ele şi să le pun pe DVD-uri., nedublate., netraduse, pentru ca micuţul/micuţii să se poată deprinde cu limba engleză încă de mici). Cea mai bună soluţie, cred eu, este să recurg la ambele variante, dar rămâne să văd la momentul respectiv. Să nu uităm de Boomerang....mulţumesc lui Dumnezeu că mai există, deşi nu mare mi-ar fi mirarea dacă s-ar transforma şi ăsta într-o lume de roboţi, beni-teni şi hane montane dezbrăcate.

Un singur lucru e cert: mi-e efectiv dor de desenele în care una dintre temele principale era bunătatea, spiritul de prietenie, urmate de curaj, importanţa sincerităţii şi alte câteva astfel de aspecte cu rol educativ în viaţa copilului, şi de ce nu, chiar şi a unui adult. La urma urmei, prin desene, aşa cum zicea şi tatăl meu, mai descoperim copilul din noi, uitat undeva printre meandrele sufletului, şi de ce nu, descoperim că avem ceva de învăţat de fiecare dată....ceva ce se uită de multe ori odată cu ancorarea tot mai puternică în rutina de zi cu zi...The Flinstones oferă acel ceva ce poate fi adaptat şi în viaţa adulţilor, cu toate că acţiunea se petrece în Epoca de Piatră ( până la urmă, mental vorbind, câteodată demonstrăm că nu suntem prea departe de acea eră...): viaţa de familie cu tot ce este legat de ea.

Rezumând tot, pe 30 septembrie 1960, postul de televiziune american ABC, prezenta telespectatorilor pentru prima dată familia Flintstone. Serialul animat a fost produs de Hanna - Barbera Productions şi a fost emis timp de şase ani, până pe 1 aprilie 1966. Şase ani care au fost preluaţi şi re-reluaţi de aproape toate televiziunile din lume. Lung-metrajul din 1994 nu a făcut altceva decât să demonstreze că micuţii telespectatori ai desenului animat nu au uitat personajele principale Fred şi Wilma, Barney şi Betty şi întâmplările lor în orăşelul Bedrock. Mai pe scurt, Fred şi Barney aniversează azi Nunta de Aur. Nu a lor efectiv, (deşi pe producătorii de desene animate din ziua de azi i-ar duce mintea şi la aşa ceva!) ci a fiecăruia dintre ei cu soţia (Wilma, respectiv Betty). Sau de ce nu, serialul întreg se află în sine la Nunta-i de Aur. Ca şi acum vreo 20 de ani, mă apucă un soi de râs amestecat cu nostalgie când mi-l imaginez pe Fred încercând să intre în casă, după petrecerea de 50 de ani a serialului animat, iar animăluţul ăla din genericul de final îl lasă afară pe ditamai Fred-ul, şi numai ce-l auzi: - "Wilmaaaaaaaaaaa!!!"


Iar în cinstea lui, a întregului serial şi a unei copilării frumoase, un sincer "Yabba Dabba Doo", precum şi tradiţionalul: