Prin cerul înstelat...

Da. M-am făcut rea. Nu mai suport răutatea, rânjetele false, indolenţa, minciuna. Nimic. Şi ripostez. Ripostez, cu măsură, dar totuşi ripostez. Uneori şi faţă de oamenii care practic, nu mi-au făcut niciun rău. Apoi, regret. De ce m-a schimbat viaţa? De ce îi bag pe toţi în aceeaşi oală? De ce mi-am pierdut încrederea în oameni? Dar de ce şi în mine însămi? De ce-mi creez acest scut, această protecţie aparent bine zidită, dar în spatele căreia se află încă vulnerabilitate şi o inocenţă hrănită de frica de a eşua?

Şi plâng. Oooo, dar în seara asta o fac cu mai multă plăcere ca niciodată! Pentru că sunt nişte lacrimi de melancolie frumoasă ale unui suflet răscolit de atâtea şi atâtea amintiri frumoase din... copilărie.

Come on lift your head high,
Reachin out for the sky,
Spread your wings out and fly right
Through the starry night!
You re unique, you re ok,
Never must be afraid,
Spread your wings out and fly right
Through the starry night!
Oooh, ooooh
Through the starry night
Oooh, ooooh Oooh, ooooh
Through the starry night!

Priveşte cât mai sus,
Cât s-atingi cerul
Întinde-ţi aripile şi zboară neînfricat
Prin cerul înstelat
Eşti unic, ţi-e bine,
Nu trebuie să-ţi fie vreodată frică,
Întinde-ţi aripile şi zboară neînfricat
Oooh, ooooh
Prin cerul înstelat!
Oooh, ooooh
Prin cerul înstelat!


Nu...nu e o invenţie proprie...deşi aş fi vrut să fie. Poate aşa, versurile îmi vor fi răsunat atât de intens în toţi aceşti ani, încât să le pun în practică. Eram în clasa a 4-a, sau a 5-a, maxim. Pe vremea când frăţiorul meu făcea rost de cele mai bune hituri de la vărul nostru, Sorin, as în ale muzicii, la curent cu tot ce înseamnă "muzică nouă", şi cu cea mai bună aparatură audio, de nici cel mai bun DJ din România nu avea la ora aceea. Am crescut, datorită lui, şi a atâtor casete audio copiate de pe CD-urile lui (da, Sorin avea prin 93-94 CD-uri-!!!), cu albumele semnate Jessica Jay, 2 Unlimited, Dr. Alban, La Bouche, Ace of Base, Scooter, Pandera, şi... 2 Brothers on the 4th Floor. Ultimilor le aparţin versurile de mai sus... şi nu pot să cred... după cred că mai bine de 15 ani, am reuşit să dau de piesa pe care o ascultam pe casetă, uitându-mă efectiv, seara...la stele. În intimitatea odăiţei mele, eram doar eu cu mine. Eu şi muzica mea. Eu şi dansurile, coregrafiile mele de la 12 noaptea...foarte încet măsluite, ca să nu trezesc vecinii. Eu şi speranţa. E incredibil cum un remix techno la o piesă dance, de prin 1994-95 - îmi răsună acum în urechi, în căşti la fel ca în prima clipă în care am auzit-o.

Închid ochii, şi pot jura că am iarăşi 11 ani, sunt în dormitorul meu situat într-un bloc, aflat şi el într-un orăşel din munţi, privind pe geam...observând viaţa. Dorindu-mi un viitor luminos. Da, ştiu exact ce simţeam când o ascultam...ce feeling ciudat, neînţeles nici acum -aveam. Dar nimic nu s-a schimbat...doar eu. Am involuat. De aceea, dacă închid ochii....sunt iar fetiţuca aia mică şi dulce, cu ochi mari şi curioşi şi dornici să cuprindă toată lumea în ei, prichinduţa aceea pentru care nu existau limite şi bariere, pentru care orice era frumos devenea în mod automat şi posibil, pentru care viitorul cu ochii închişi era o oază de stele,o invazie de lumină şi căldură. Micuţa pentru care oamenii buni erau răsplătiţi pentru faptele lor, iar cei haini la inimă şi plini de gânduri rele învăţau din greşelile lor şi se îndreptau. Copila pentru care nu exista lume fără dreptate, bucurie, iubire, iertare. Cu ochii închişi, nu există decât lacrimi de fericire.

O singură greşeală am făcut... am deschis ochii. Şi toată lumea mea s-a schimbat. S-au schimbat şi rolul ochilor, şi cel al lacrimilor. Am păşit în viaţă. Cumva, făcând undeva un pas greşit.

Am uitat că "you re unique you re ok / Never must be afraid! ".... Undeva pe drum, am uitat să-mi întind aripile şi să zbor neînfricată...către stele. Dar am regăsit piesa. Şi o iau ca pe un semn. Copilul optimist din mine mă caută cu disperare să-l readuc la viaţă...


Căci sufletul lui e ...un cer plin de stele.