Cateodata, regretul faptului ca nu mai poti da timpul inapoi, nu se refera neaparat la o iubire neimplinita, durerea dupa o despartire, pararea de rau ca nu ai reusit sa faci anumite lucruri atunci cand momentul era prielnic. Cateodata, niciuna dintre variantele amintite mai sus nu poate concura cu regretul unui fapt aparent super-banal: o tunsoare.
Da, nu rade. Nu e nimic mai grav decat sa constientizezi ca aici chiar nu mai poti da timpul inapoi. Daca ti-ai taiat pletele, bun taiate au ramas! Iar cateodata, poti sa mai ai si ghinionul de a nu mai putea face nimic din tunsoarea respectiva. Adica sa mai poti repara ceva.
Cand m-am dus la coafor, cu un soi de voucher castigat pe buna dreptate, deci sa ma tund practic mocca, mi-am luat si niste hartii cu mine - niste poze cu niste tipe...am venit pregatita, aratand cum as vrea sa ma tund eu. Din alea 6 poze duse, am ales doua impreuna cu coafeza, si am zis hai sa combinam ceva. Ok, sunt adepta modernismului, dar nu pe par. Nu pe parul meu! Asa se face ca, arat intr-un fel in care, cum sa spun... lui Karl Lagerfeld, de exemplu, s-ar putea sa-i pic cu tronc. Sunt futurista rau! Unde e tunsoarea mea bob, mai scurt in spate, mai lung in fata.... unde e? Cand esti tuns pe parul ud, nu prea realizezi ce ti se pregateste acolo, in podoaba capilara.
Si nu, nu zic ca sunt tunsa gresit. Sunt cat se poate de mult (probabil) un model pentru tanara generatie de liceu, din care pana mai ieri, faceam si eu parte. Dar, cu scuzele de rigoare, eu-s mai clasica asa. Un bob din ala de l-am mentionat mai sus - ar fi fost superb. Sau filat, si lasat pana la umar. Ce-i asta - intr-o parte mai lung, intr-o parte mai
scurt? Ma simt ca Boy George intr-o criza existentiala. Cum sa mai dau timpul inapoi???
Cand te certi cu iubitul (pe motive aiurea, de cele mai multe ori, ca sa nu mai zic ca de cele mai multe ori, din cauza lui si a lipsei de rabdare, ca ce sa-i faci, trebuie sa-i explici ca nu esti un robot, pe care il apesi pe buton si zambeste, este mereu in toane bune, este always fresh) - tot mai exista o sansa. Tot mai exista bunul simt, a-ti cere iertare, constientizarea greselilor ambilor, bla bla bla...etc. Cand faci o fapta prea tarziu, regreti ca nu ai facut-o la timp, si simti ca acum nu mai are niciun rost.... insa tot te ajuta faptul ca ai reusit sa o faci pana la urma. Asa tarziu cum a fost.... Dar cand iti tai peste 12 cm de par (echivalentul cresterii medii a parului unui om intr-un an de zile!) si rezultatul e si mult sub ceea ce sperai si-ti doreai, iar peruca nu prea vrei sa te apuci sa porti, ce faci? Cum o dai intoarsa? Cum repari? Tunzandu-te si mai scurt??? Zero? Chel? Nasol moment.
Asa ca, atunci cand te intristezi si ti se pare ca timpul a trecut pe langa tine, si n-ai facut, si n-ai dres, si totul se darama, aminteste-ti cat de aiurea e sa astepti luni sau ani pana parul iti creste la loc si poti schimba ceva la fata ta. Fata cu care zilnic te prezinti in fata populatiei. Si nu e vorba de cum arati in fata lor, ci de cum te simti tu cu tine. Deocamdata, condamnat sa te suporti cu stoicism, zilnic, cand dai ochii cu oglinda.
Da, nu rade. Nu e nimic mai grav decat sa constientizezi ca aici chiar nu mai poti da timpul inapoi. Daca ti-ai taiat pletele, bun taiate au ramas! Iar cateodata, poti sa mai ai si ghinionul de a nu mai putea face nimic din tunsoarea respectiva. Adica sa mai poti repara ceva.
Cand m-am dus la coafor, cu un soi de voucher castigat pe buna dreptate, deci sa ma tund practic mocca, mi-am luat si niste hartii cu mine - niste poze cu niste tipe...am venit pregatita, aratand cum as vrea sa ma tund eu. Din alea 6 poze duse, am ales doua impreuna cu coafeza, si am zis hai sa combinam ceva. Ok, sunt adepta modernismului, dar nu pe par. Nu pe parul meu! Asa se face ca, arat intr-un fel in care, cum sa spun... lui Karl Lagerfeld, de exemplu, s-ar putea sa-i pic cu tronc. Sunt futurista rau! Unde e tunsoarea mea bob, mai scurt in spate, mai lung in fata.... unde e? Cand esti tuns pe parul ud, nu prea realizezi ce ti se pregateste acolo, in podoaba capilara.
Si nu, nu zic ca sunt tunsa gresit. Sunt cat se poate de mult (probabil) un model pentru tanara generatie de liceu, din care pana mai ieri, faceam si eu parte. Dar, cu scuzele de rigoare, eu-s mai clasica asa. Un bob din ala de l-am mentionat mai sus - ar fi fost superb. Sau filat, si lasat pana la umar. Ce-i asta - intr-o parte mai lung, intr-o parte mai
scurt? Ma simt ca Boy George intr-o criza existentiala. Cum sa mai dau timpul inapoi???Cand te certi cu iubitul (pe motive aiurea, de cele mai multe ori, ca sa nu mai zic ca de cele mai multe ori, din cauza lui si a lipsei de rabdare, ca ce sa-i faci, trebuie sa-i explici ca nu esti un robot, pe care il apesi pe buton si zambeste, este mereu in toane bune, este always fresh) - tot mai exista o sansa. Tot mai exista bunul simt, a-ti cere iertare, constientizarea greselilor ambilor, bla bla bla...etc. Cand faci o fapta prea tarziu, regreti ca nu ai facut-o la timp, si simti ca acum nu mai are niciun rost.... insa tot te ajuta faptul ca ai reusit sa o faci pana la urma. Asa tarziu cum a fost.... Dar cand iti tai peste 12 cm de par (echivalentul cresterii medii a parului unui om intr-un an de zile!) si rezultatul e si mult sub ceea ce sperai si-ti doreai, iar peruca nu prea vrei sa te apuci sa porti, ce faci? Cum o dai intoarsa? Cum repari? Tunzandu-te si mai scurt??? Zero? Chel? Nasol moment.
Asa ca, atunci cand te intristezi si ti se pare ca timpul a trecut pe langa tine, si n-ai facut, si n-ai dres, si totul se darama, aminteste-ti cat de aiurea e sa astepti luni sau ani pana parul iti creste la loc si poti schimba ceva la fata ta. Fata cu care zilnic te prezinti in fata populatiei. Si nu e vorba de cum arati in fata lor, ci de cum te simti tu cu tine. Deocamdata, condamnat sa te suporti cu stoicism, zilnic, cand dai ochii cu oglinda.
No comments:
Post a Comment