Tratat de suferinta?

Ai fi crezut ca suferinta poate lua atatea forme? Ca-ti poate zdrobi sufletul atat de tare?

Ca sufletele rele sunt dese si diforme...iar sufletele bune sunt atat de rare...?

Traiesti sub acelasi acoperis cu un om care doar iti urmareste fiecare miscare, defect, slabiciune, la fel ca si cei din care se trage. Iar la greu, te lasa balta.

Incep sa deschid ochii si sa-nteleg. Nu merit toata umilinta asta. CHIAR NU o merit!

Si nu e nicio mana calda care sa ma mangaie pe crestet, un chip bland care sa ma sarute pe frunte si sa spuna ca totul va fi bine. Ca eu insemn totul. Ca-mi cunoaste sufletul si stie cum sunt. Nu e nimeni. Deschid usa, intru in casa, si o singuratate naucitoare ma apasa, si stiu doar ca vreau sa ies pe usa si sa nu ma mai intorc! Nu e nimic mai dureros pe lumea asta decat sa fii singur in doi. Sa fii condamnat la racirea conditionata a sufletului. La atata energie negativa si duh rau simtit sub un singur acoperis. Si sa stii ca nu tu esti cel vinovat. Si sa stii ca e atata imaturitate la mijloc - lipsa comunicarii, lucruri facute in ciuda. Si a fi partinitor...a tine cu mama, bunica, matusica, desi iti ranesc omul cel drag. Iar tu, ca un om "care iubeste" sa dormi intr-un somn mai pufos decat norul din basme, sa te cufunzi in propriile tale vise si probleme si pe cel asa-zis drag sa-l uiti undeva, intr-un colt. De casa, de suflet... Iar tu, cel care sufera ca un caine, te lovesti de un perete. O bariera...: ne-iubirea. In sfarsit intelegi ca despre asta e vorba, si vrei sa te rupi. Dar sufletul tau bleg si prost nu pricepe. Ratiunea nu iarta, dar sulfetul, sufletul e cea mai maleabila componenta umana, de inspiratie divina. Putem sa fim atat de iubitori, atat de neconditionat sa facem asta, atat de bine putem intelege ca frica este umana si ca exprima starea pamantului pe care traim , si atat de bine am putea ierta micile iesiri de neincredere, oboseala si stressul unui om, atat de mult am putea fi dragastosi, de dragul sentimentului pur pe care dragalasenia unui om il reprezinta, macar pentru asta...daca nu de dragul altcuiva. Atat de frumos putem comunica intre noi fiintele umane, daca gasim un suflet maleabil, gata oricand sa fie sincer, deschis, chiar si in a-si recunoaste propriile defecte, fara orgolii si taranisme si razbunari de 2 bani. Mai ales cand totusi langa tine poate ai un suflet cald si maleabil, care incearca sa se tot muleze pe caracterul fiecaruia, iar altii dau doi bani. Si ti-l mai si zdrobesc cu toata forta. Si atunci...? Clar ca te schimbi, fara sa vrei.

Te inchizi incet in camaruta aceea, pana nu demult din ce in ce mai luminoasa, acum in bezna totala - a sufletului tau. Simti gerul napraznic al suferintei. Peste toti si peste toate, sot, mama, tata, frati, surori, maicute si calugari binevoitori - pentru fiecare sta cel mai presus doar fericirea si bucuria sa proprie.

Daca nu ai trait niciodata o drama sufleteasca, despre care simti ca te poate aduce in pragul nebuniei, atunci nu judeca. Nu ai acest drept divin. Roaga-te mai bine sa nu cunosti umilinta, judecata aspra din partea unor oameni care nu-si vad barna din ochi NICIODATA, sa nu cunosti parsivitatea si falsitatea, para josnica si taranismul grotesc. Tupeul unora de a considera ca - dupa o viata in care energia pozitiva si sufletul curat al unui om, fara de intentii parsive - au fost pe lista candidatilor la intinare, dupa incercari cumplite de a rani acel suflet neintinat cu toate marsaviile lumii - ca tot tu ai gura cam mare, si vorbesti si te aperi cam mult.

Viata mea este ea insasi o ironie a sortii. Un zar aruncat gresit sau un joc pierdut la sah. Un puzzle gandit din start aiurea cu piese lipsa, sau cu unele in plus. Sau poate, cine stie, si Universul in expansiunea sa, mai comite erori...

PS. Postarea asta merge citita ascultand piesa de mai jos, disponibila in doua variante...video. Eu am avut piesa asta in minte pe tot parcursul compunerii acestei postari, si simt ca m-a inspirat....

Watch the links!
http://www.youtube.com/watch?v=sSRdGe_-WFo

http://www.youtube.com/watch?v=2cD_hbD8fSU

If only I could turn back (hair) time.Never cut your hair just to be in style! :p

Cateodata, regretul faptului ca nu mai poti da timpul inapoi, nu se refera neaparat la o iubire neimplinita, durerea dupa o despartire, pararea de rau ca nu ai reusit sa faci anumite lucruri atunci cand momentul era prielnic. Cateodata, niciuna dintre variantele amintite mai sus nu poate concura cu regretul unui fapt aparent super-banal: o tunsoare.

Da, nu rade. Nu e nimic mai grav decat sa constientizezi ca aici chiar nu mai poti da timpul inapoi. Daca ti-ai taiat pletele, bun taiate au ramas! Iar cateodata, poti sa mai ai si ghinionul de a nu mai putea face nimic din tunsoarea respectiva. Adica sa mai poti repara ceva.

Cand m-am dus la coafor, cu un soi de voucher castigat pe buna dreptate, deci sa ma tund practic mocca, mi-am luat si niste hartii cu mine - niste poze cu niste tipe...am venit pregatita, aratand cum as vrea sa ma tund eu. Din alea 6 poze duse, am ales doua impreuna cu coafeza, si am zis hai sa combinam ceva. Ok, sunt adepta modernismului, dar nu pe par. Nu pe parul meu! Asa se face ca, arat intr-un fel in care, cum sa spun... lui Karl Lagerfeld, de exemplu, s-ar putea sa-i pic cu tronc. Sunt futurista rau! Unde e tunsoarea mea bob, mai scurt in spate, mai lung in fata.... unde e? Cand esti tuns pe parul ud, nu prea realizezi ce ti se pregateste acolo, in podoaba capilara.

Si nu, nu zic ca sunt tunsa gresit. Sunt cat se poate de mult (probabil) un model pentru tanara generatie de liceu, din care pana mai ieri, faceam si eu parte. Dar, cu scuzele de rigoare, eu-s mai clasica asa. Un bob din ala de l-am mentionat mai sus - ar fi fost superb. Sau filat, si lasat pana la umar. Ce-i asta - intr-o parte mai lung, intr-o parte mai scurt? Ma simt ca Boy George intr-o criza existentiala. Cum sa mai dau timpul inapoi???

Cand te certi cu iubitul (pe motive aiurea, de cele mai multe ori, ca sa nu mai zic ca de cele mai multe ori, din cauza lui si a lipsei de rabdare, ca ce sa-i faci, trebuie sa-i explici ca nu esti un robot, pe care il apesi pe buton si zambeste, este mereu in toane bune, este always fresh) - tot mai exista o sansa. Tot mai exista bunul simt, a-ti cere iertare, constientizarea greselilor ambilor, bla bla bla...etc. Cand faci o fapta prea tarziu, regreti ca nu ai facut-o la timp, si simti ca acum nu mai are niciun rost.... insa tot te ajuta faptul ca ai reusit sa o faci pana la urma. Asa tarziu cum a fost.... Dar cand iti tai peste 12 cm de par (echivalentul cresterii medii a parului unui om intr-un an de zile!) si rezultatul e si mult sub ceea ce sperai si-ti doreai, iar peruca nu prea vrei sa te apuci sa porti, ce faci? Cum o dai intoarsa? Cum repari? Tunzandu-te si mai scurt??? Zero? Chel? Nasol moment.

Asa ca, atunci cand te intristezi si ti se pare ca timpul a trecut pe langa tine, si n-ai facut, si n-ai dres, si totul se darama, aminteste-ti cat de aiurea e sa astepti luni sau ani pana parul iti creste la loc si poti schimba ceva la fata ta. Fata cu care zilnic te prezinti in fata populatiei. Si nu e vorba de cum arati in fata lor, ci de cum te simti tu cu tine. Deocamdata, condamnat sa te suporti cu stoicism, zilnic, cand dai ochii cu oglinda.