...by Kylie Minogue.
A.S: Nu este o piesa despre ceea ce simt, dar titlul ei se potriveste...
[1a:]
I can't take this situation
It's making me feel so blue
One moment you walked into my life
And now
You're saying that we're through
[1b:]
I hear that you're in love now
Baby, don't know what to say
I can't believe that I still feel this way
I hear that you're in love now
Baby, don't know what to say
But before you decide
You won't be mine
Put yourself in my place
[CHORUS:]
You know the circle will come around
You're gonna put yourself
(Put yourself) in my place
When your lovers bring you down
And there no-one else around
You're gonna put yourself
(Put yourself) in my place
[2:]
There's no rhyme or reason
(Rhyme or reason)
That keeps me playing along
(That keeps me playing along)
I guess, that I'll just keep on believing
Inside you love will;
Know right from wrong
[1b:]
[CHORUS:]
[repeat 3 times]
In my place (put yourself) in my place
Oh (put yourself)
Pune-te-n locul meu
Strofa 1.
Nu mai suport aceasta situatie,
Ma face sa ma simt atat de trista,
Intr-o clipa ai intrat in viata mea,
Si acum imi spui ca s-a terminat.
Bridge:
Aud ca te-ai indragostit de altcineva,
Iubitule, nu stiu ce sa spun,
Nu pot sa cred
Ca inca mai simt ceva pentru tine...
Aud ca te-ai indragostit de altcineva,
Iubitule, nu stiu ce sa spun...
Decat ca, inainte de a te decide ca nu vei mai fi cu mine,
Pune-te o clipa in locul meu....
Refren:
Stii ca roata se va intoarce,
Si atunci te vei pune in locul meu,
Cand iubitele te vor dezamagi,
Si nimeni nu va fi alaturi de tine,
Te vei pune in locul meu...
Strofa 2:
Nu exista nimic pe lumea asta
Care sa ma faca sa fiu din nou fericita..
Cred ca doar am sa continui sa sper,
Ca in inima ta, dragostea va face diferenta
intre bine si rau...
Bridge:
Aud ca te-ai indragostit de altcineva,
Iubitule, nu stiu ce sa spun,
Nu pot sa cred
Ca inca mai simt ceva pentru tine...
Aud ca te-ai indragostit de altcineva,
Iubitule, nu stiu ce sa spun...
Decat ca, inainte de a te decide ca nu vei mai fi cu mine,
Pune-te o clipa in locul meu...
Refren:
Stii ca roata se va intoarce,
Si atunci te vei pune in locul meu,
Cand iubitele te vor dezamagi,
Si nimeni nu va fi alaturi de tine,
Te vei pune in locul meu... ( se repeta refrenul de 3 ori)
PS: Sunt si eu copilul unor parinti. Si tu esti la fel. Poate cateodata ar trebui sa ne punem unul in locul celuilalt...daca unul poate sa ierte si sa uite, celalalt de ce nu poate???
All about life, love, hopes, dreams, happiness and sorrow in The Land before Time...
Friday, November 19, 2010
Thursday, November 11, 2010
Prin cerul înstelat...
Da. M-am făcut rea. Nu mai suport răutatea, rânjetele false, indolenţa, minciuna. Nimic. Şi ripostez. Ripostez, cu măsură, dar totuşi ripostez. Uneori şi faţă de oamenii care practic, nu mi-au făcut niciun rău. Apoi, regret. De ce m-a schimbat viaţa? De ce îi bag pe toţi în aceeaşi oală? De ce mi-am pierdut încrederea în oameni? Dar de ce şi în mine însămi? De ce-mi creez acest scut, această protecţie aparent bine zidită, dar în spatele căreia se află încă vulnerabilitate şi o inocenţă hrănită de frica de a eşua?Şi plâng. Oooo, dar în seara asta o fac cu mai multă plăcere ca niciodată! Pentru că sunt nişte lacrimi de melancolie frumoasă ale unui suflet răscolit de atâtea şi atâtea amintiri frumoase din... copilărie.
Come on lift your head high,
Reachin out for the sky,
Spread your wings out and fly right
Through the starry night!
You re unique, you re ok,
Never must be afraid,
Spread your wings out and fly right
Through the starry night!
Oooh, ooooh
Through the starry night
Oooh, ooooh Oooh, ooooh
Through the starry night!
Priveşte cât mai sus,
Cât s-atingi cerul
Întinde-ţi aripile şi zboară neînfricat
Prin cerul înstelat
Eşti unic, ţi-e bine,
Nu trebuie să-ţi fie vreodată frică,
Întinde-ţi aripile şi zboară neînfricat
Oooh, ooooh
Prin cerul înstelat!
Oooh, ooooh
Prin cerul înstelat!
Nu...nu e o invenţie proprie...deşi aş fi vrut să fie. Poate aşa, versurile îmi vor fi răsunat atât de intens în toţi aceşti ani, încât să le pun în practică. Eram în clasa a 4-a, sau a 5-a, maxim. Pe vremea când frăţiorul meu făcea rost de cele mai bune hituri de la vărul nostru, Sorin, as în ale muzicii, la curent cu tot ce înseamnă "muzică nouă", şi cu cea mai bună aparatură audio, de nici cel mai bun DJ din România nu avea la ora aceea. Am crescut, datorită lui, şi a atâtor casete audio copiate de pe CD-urile lui (da, Sorin avea prin 93-94 CD-uri-!!!), cu albumele semnate Jessica Jay, 2 Unlimited, Dr. Alban, La Bouche, Ace of Base, Scooter, Pandera, şi... 2 Brothers on the 4th Floor. Ultimilor le aparţin versurile de mai sus... şi nu pot să cred... după cred că mai bine de 15 ani, am reuşit să dau de piesa pe care o ascultam pe casetă, uitându-mă efectiv, seara...la stele. În intimitatea odăiţei mele, eram doar eu cu mine. Eu şi muzica mea. Eu şi dansurile, coregrafiile mele de la 12 noaptea...foarte încet măsluite, ca să nu trezesc vecinii. Eu şi speranţa. E incredibil cum un remix techno la o piesă dance, de prin 1994-95 - îmi răsună acum în urechi, în căşti la fel ca în prima clipă în care am auzit-o.Închid ochii, şi pot jura că am iarăşi 11 ani, sunt în dormitorul meu situat într-un bloc, aflat şi el într-un orăşel din munţi, privind pe geam...observând viaţa. Dorindu-mi un viitor luminos. Da, ştiu exact ce simţeam când o ascultam...ce feeling ciudat, neînţeles nici acum -aveam. Dar nimic nu s-a schimbat...doar eu. Am involuat. De aceea, dacă închid ochii....sunt iar fetiţuca
aia mică şi dulce, cu ochi mari şi curioşi şi dornici să cuprindă toată lumea în ei, prichinduţa aceea pentru care nu existau limite şi bariere, pentru care orice era frumos devenea în mod automat şi posibil, pentru care viitorul cu ochii închişi era o oază de stele,o invazie de lumină şi căldură. Micuţa pentru care oamenii buni erau răsplătiţi pentru faptele lor, iar cei haini la inimă şi plini de gânduri rele învăţau din greşelile lor şi se îndreptau. Copila pentru care nu exista lume fără dreptate, bucurie, iubire, iertare. Cu ochii închişi, nu există decât lacrimi de fericire.O singură greşeală am făcut... am deschis ochii. Şi toată lumea mea s-a schimbat. S-au schimbat şi rolul ochilor, şi cel al lacrimilor. Am păşit în viaţă. Cumva, făcând undeva un pas greşit.
Am uitat că "you re unique you re ok / Never must be afraid! ".... Undeva pe drum, am uitat să-mi întind aripile şi să zbor neînfricată...către stele. Dar am regăsit piesa. Şi o iau ca pe un semn. Copilul optimist din mine mă caută cu disperare să-l readuc la viaţă...
Căci sufletul lui e ...un cer plin de stele.
Monday, November 8, 2010
Poveste cu happy/sad end...

Totul a început cu... Bambi
Încet-încet s-au apropiat...


Până când... el a devenit un iepuraş...

Şi ea.... a devenit pisicuţa lui

Treptat, însă, copilării din partea ambilor i-au îndepărtat:


Iar pisicuţa se simte acum ca un...şoricel:

Iar iepuraşul s-a transformat într-un... :

Deşi, în inima lui, cred că e acum cam aşa:

Ea vrea doar să-l asigure pe el că nu-l vrea aşa:

Şi nici aşa:

Ci eventual aşa:

Ca ea să poată fi un pic mai liniştită:

Să fie din nou:

Nu numai ea, dar şi tu ai:

Redeschide-ţi inima către mine, te rog!!!

Hai să construim o: (nu fermă:P )

Poate şi eu te-am supărat, te rog uită...

Poate am nevoie să uit şi eu....

Hai să re-păşim cu încredere:

Dar dacă tu nu-ţi doreşti asta, nu voi rămâne decât un:
Alină din nou copilul din mine, ca să pot avea şi eu grijă de-al tău aşa cum trebuie!
Căci vreau să pot împodobi cu tine în fiecare an:
Friday, November 5, 2010
Saturday, October 30, 2010
Micuţa Kylie (re)cucereşte America!

După mai bine de 20 de ani de carieră, 11 albume înregistrate în studio, şi peste 50 de milioane de albume vândute în întreaga lume, Kylie Minogue se află la apogeul carierei sale. Şi cum să nu fie? Anul acesta a lansat cel de-al unsprezecelea album al său, intitulat Aphrodite, are deja trei parfumuri care-i poartă marca (Darling, Couture şi Showtime), propria colecţie de mobilă (Kylie at Home) şi cea mai mare credibilitate dintre toate vedetele din Europa, atunci când vine vorba de modă. În plus, este singura artistă cu patru statuete de ceară la muzeul Madame Tussauds din Londra, mai multe având doar Regina Elisabeta a Marii Britanii. A supravieţuit cu succes necruţătoarei boli numite cancer mamar şi a arătat altora că se poate. Se poate să te reîntorci la normal.
Micuţa australiancă (măsoară numai 1.55 cm) a lansat de curând cel de-al doilea extras pe single de pe ultimul album, piesă intitulată "Get outta my way" (Ieşi din calea mea, sau pe un românesc mai pur "Dispari", "Valea"!)
Trebuie să mărturisesc însă, că este pentru prima dată când sunt puţin dezamăgită de videoclipul cântăreţei. Noul video abundă de imagini şi mişcări total similare celor din mai vechiul "Slow" (2003). Dar una peste alta, prinţesa pop ne bucură din nou cu acelaşi sound disco-pop vesel, antrenant, cu infuziuni electro. Numai bun de zbânţuit prin casă, într-o încercare de aerobic energizant într-o zi nu tocmai călduţă şi plăcută - de toamnă.
Piesa a primit dealtfel, critici în speţă pozitive, însă single-ul nu are din păcate, nici pe departe succesul lui "Cant get you outta my head", "Red blooded woman" sau "In my arms", însă, oarecum surprinzător, este pentru prima dată când artista de la Antipozi (dar cu domiciliul actual în Londra) păşeşte cu paşi muzicali fermi pe tărâmul american. Iat-o aici prezentă cu noul ei single, la show-ul "America's got talent" din vara ce tocmai a trecut. Vădit mai "încercată" de atâta chimioterapie, dar still...same old Kylie: sexy, cuceritoare şi plină de energie!Friday, October 29, 2010
Avem timp...

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
de Octavian Paller
Wednesday, October 27, 2010
Romania - Explore the Scary Garden

Când mai deschizi din când în când messengerul, din plictis, aşa cum o fac eu, te uiţi fără să vrei şi la statusurile oamenilor. Şi ce vezi? Un mozaic de trăiri, care mai de care mai intense, sau dimpotrivă, mai lipsite de sens sau scurte şi la obiect. Se presupune că statusul de la messenger îţi reflectă starea din acel moment, sau e menit să arate cuiva ceva anume. Dar tocmai citind aceste statusuri, realizez din ce în ce mai mult că trăim într-o societate sortită pierzaniei. Un status anume mi-a atras astăzi atenţia: "Toamnă mohorâtă". Am dat click pe link, pentru că era destul de senin afară, şi m-am gândit ce-o fi putut fi în sufletul omului respectiv de-a scris statusul acela drept azi.
Link-ul m-a trimis către un articol dintr-un ziar online, care tratează întocmai neajunsurile, lacunele societăţii româneşti actuale. Ignoranţa, sfidarea, lenevia, nesimţirea, corupţia care înglobează toate aspectele amintite anterior. Şi sărăcia. Pensionari care nu mai au siguranţa că luna viitoare le vine pensia, ca să o dea oricum toată pe medicamente. Oameni loviţi în plină stradă, femei accidentate pe trecerea de pietoni, copii ucişi cu bună ştiinţă de părinţi, bătrâni omorâţi cu sânge rece pentru câţiva franci. Copii care-şi înjunghie părinţii pentru c-aşa au văzut ei la nu ştiu ce joc pe PC, şi adolescenţi a căror bucurie sinceră este adulmecarea de substanţe etnobotanice prin
curtea şcolii. Şi peste toate astea, taxe şi impozite nejustificate, spălare de bani pe faţă (adică, aşa, fără nicio jenă faţă de populaţia a cărei singură consolare a rămas greva foamei), şi o ţară în care ţi-e frică să te duci la doctor, ca nu cumva să te îmbolnăvească mai tare...
Ca şi cum necazurile noastre nu ar fi de ajuns, peste toate acestea şi multe altele, pe gura românilor mai citeşti şi politică. Nu înţeleg plăcerea compatrioţilor mei de a vorbi despre ceva atât de putred şi de infect(at) ca politichia noastră românească. E oare tot ce ne-a mai rămas de făcut? ...
România a ajuns o mare şi grea teză la matematică. Ecuaţii bine gândite, strategice, în care nişte formaţiuni, nişte necunoscute, se pot aduna într-o ecuaţie de genul UDMR + PD-L sau, după caz, PNL şi PSD + PC = ... zero. ZERO pentru noi, populaţia, şi multe zerouri în coadă pentru particpanţii direcţi la ecuaţie. Cât de greu e să realizezi că oricum ai lua-o, oricâte proteste ai face, oricât te-ai înfometa, oricâte tentative de harakiri şi sepuku ai avea, există doar un singur rezultat al ecuaţiei. Şi nu în favoarea ta, a celui ce lucrezi cinstit da' aproape voluntar, sau îţi cauţi un loc de muncă, sau n-ai cu ce-ţi creşte copilul. Şi asta îmi stârneşte mirarea: de ce ne mai uităm încă la TV la moacele lor? Cu ce-o să schimbe încă o promisiune viaţa ta şi a mea?
Şi atunci, de ce să nu-mi facă plăcere o întâlnire cu fosta profesoară de istorie din liceu, o olteancă dârză şi greu încercată prin viaţă, dar care preda la liceul din V. Dornei şi a cărei nume stârnea mereu spaimă în tot liceul generaţii întregi? Ani de zile era ştiută ca spaima fetelor şi i se dusese vestea că are ceva cu reprezentantele sexului feminin. Peste ani, aveam să înţeleg că nu era aşa. Era poate singura femeie care îndrăznea să educe fetele la şcoală, aşa cum se pare că părinţii lor nu puteau să o facă acasă. Le învăţa pe lângă istorie, ideea că o femeie trebuie să aibă misterul ei, farmecul ei aparte, şi că nu un machiaj strident la şcoală, şi fustă minijup sunt soluţia cea mai bună pentru a atrage pe cineva. De-aia erau liceencele pornite pe ea. Că de prin anii 80 fetele au tot încercat să iasă din tipar la şcoală şi nu prea puteau de doamna M. Îmi mai plăcea de dumneaei că ura să-nveţi pe de rost, ci te încuraja să înveţi logic, chiar dacă nu ţineai minte data exactă a unui eveniment istoric. Contextul, evenimentul în sine şi urmările sale erau cele care contau. De aceea, întâlnirea de duminică, în parcul oraşului meu natal, mi-a stârnit emoţie şi o melancolie aparte vis-a-vis de perioada liceului. Am discutat aproape o oră cu doamna profesoară, atingând şi subiectul "societatea în care trăim". Tocmai dumneaei, pe care o ştiam patrioată convinsă, să se schimbe? Mi-a spus ce a văzut în alte ţări, cât de frumos şi civilizat trăiesc norvegienii, cât de ospitalieri şi liniştiţi sunt polonezii, cât de frumos se poartă suedezii în general. Peste tot, curăţenie, linişte, armonie.
Întreabă-mă acum dacă aş vrea să părăsesc ţara mea, şi-ţi voi răspunde cu totul diferit faţă de ce ţi-aş fi răspuns acum vreun an şi ceva. Acum aş spune un DA răspicat, fie şi măcar pentru o perioadă mai scurtă, cum ar fi în luna iunie spre final, cînd în nordul Norvegiei se celebrează vestitele Nopţi Albe. Adică Soarele este prezent pe cer şi la ora 11 noaptea, şi ai parte numai de vreo 3 ore de întuneric. În opoziţie cu luna decembrie, când Soarele stă pe cer numai 3 ore, şi restul e noapte totală. O noapte în care nu ţi-ar fi teamă că -ţi dă cineva un mai în cap, îţi fură poşeta şi la final te mai şi înjunghie, să fie sigur că nu suni poliţia, care oricum mai-mai că i-ar da dreptate hoţului....
Link-ul m-a trimis către un articol dintr-un ziar online, care tratează întocmai neajunsurile, lacunele societăţii româneşti actuale. Ignoranţa, sfidarea, lenevia, nesimţirea, corupţia care înglobează toate aspectele amintite anterior. Şi sărăcia. Pensionari care nu mai au siguranţa că luna viitoare le vine pensia, ca să o dea oricum toată pe medicamente. Oameni loviţi în plină stradă, femei accidentate pe trecerea de pietoni, copii ucişi cu bună ştiinţă de părinţi, bătrâni omorâţi cu sânge rece pentru câţiva franci. Copii care-şi înjunghie părinţii pentru c-aşa au văzut ei la nu ştiu ce joc pe PC, şi adolescenţi a căror bucurie sinceră este adulmecarea de substanţe etnobotanice prin
Ca şi cum necazurile noastre nu ar fi de ajuns, peste toate acestea şi multe altele, pe gura românilor mai citeşti şi politică. Nu înţeleg plăcerea compatrioţilor mei de a vorbi despre ceva atât de putred şi de infect(at) ca politichia noastră românească. E oare tot ce ne-a mai rămas de făcut? ...
România a ajuns o mare şi grea teză la matematică. Ecuaţii bine gândite, strategice, în care nişte formaţiuni, nişte necunoscute, se pot aduna într-o ecuaţie de genul UDMR + PD-L sau, după caz, PNL şi PSD + PC = ... zero. ZERO pentru noi, populaţia, şi multe zerouri în coadă pentru particpanţii direcţi la ecuaţie. Cât de greu e să realizezi că oricum ai lua-o, oricâte proteste ai face, oricât te-ai înfometa, oricâte tentative de harakiri şi sepuku ai avea, există doar un singur rezultat al ecuaţiei. Şi nu în favoarea ta, a celui ce lucrezi cinstit da' aproape voluntar, sau îţi cauţi un loc de muncă, sau n-ai cu ce-ţi creşte copilul. Şi asta îmi stârneşte mirarea: de ce ne mai uităm încă la TV la moacele lor? Cu ce-o să schimbe încă o promisiune viaţa ta şi a mea?
Dragii mei, România e putredă de la rădăcină. Vor trebui să moară zeci de generaţii, şi poate nici atât suficient, ca să se cureţe de tot mentalitatea de hoţi şi corupţi existentă, la o adică, în fiecare din noi. Şi nici atunci nu poţi fi sigur că n-a rămas sămânţa de hoţie cu tot ce înseamnă ea, înregistrată genetic pe scoarţa cerebrală a vreunuia dintre urmaşii noştri. Aşa că, no offence, dar patriotismul e dat dracu, sau ar trebui să fie, în momentele astea.
Patriot poţi cu adevărat fi doar atunci când ai de ce, când ştii că, undeva în ţara ta, cel puţin încă un sfert din populaţie mai gândeşte ca tine, şi vrea să schimbe cu ceva mentalitatea oamenilor în bine. Că fac chiar eforturi pentru asta. Dar să mori cu teoria în mână pentru o cauză pierdută acum 20 de ani e deja prostie.
Aşa că, mă doare s-o spun, dar nu mă mândresc absolut deloc că sunt român. Din contră, mi-e lehamite de spectacolul stupid din care fac parte, şi la care se pare că vor trebui să asiste şi copiii mei, peste ani. Da, asta e ţara în care copiii mei vor trebui să se nască, să crească, să fie educaţi, să înveţe, să lucreze şi să-şi întemeieze familii.
Patriot poţi cu adevărat fi doar atunci când ai de ce, când ştii că, undeva în ţara ta, cel puţin încă un sfert din populaţie mai gândeşte ca tine, şi vrea să schimbe cu ceva mentalitatea oamenilor în bine. Că fac chiar eforturi pentru asta. Dar să mori cu teoria în mână pentru o cauză pierdută acum 20 de ani e deja prostie.Şi atunci, de ce să nu-mi facă plăcere o întâlnire cu fosta profesoară de istorie din liceu, o olteancă dârză şi greu încercată prin viaţă, dar care preda la liceul din V. Dornei şi a cărei nume stârnea mereu spaimă în tot liceul generaţii întregi? Ani de zile era ştiută ca spaima fetelor şi i se dusese vestea că are ceva cu reprezentantele sexului feminin. Peste ani, aveam să înţeleg că nu era aşa. Era poate singura femeie care îndrăznea să educe fetele la şcoală, aşa cum se pare că părinţii lor nu puteau să o facă acasă. Le învăţa pe lângă istorie, ideea că o femeie trebuie să aibă misterul ei, farmecul ei aparte, şi că nu un machiaj strident la şcoală, şi fustă minijup sunt soluţia cea mai bună pentru a atrage pe cineva. De-aia erau liceencele pornite pe ea. Că de prin anii 80 fetele au tot încercat să iasă din tipar la şcoală şi nu prea puteau de doamna M. Îmi mai plăcea de dumneaei că ura să-nveţi pe de rost, ci te încuraja să înveţi logic, chiar dacă nu ţineai minte data exactă a unui eveniment istoric. Contextul, evenimentul în sine şi urmările sale erau cele care contau. De aceea, întâlnirea de duminică, în parcul oraşului meu natal, mi-a stârnit emoţie şi o melancolie aparte vis-a-vis de perioada liceului. Am discutat aproape o oră cu doamna profesoară, atingând şi subiectul "societatea în care trăim". Tocmai dumneaei, pe care o ştiam patrioată convinsă, să se schimbe? Mi-a spus ce a văzut în alte ţări, cât de frumos şi civilizat trăiesc norvegienii, cât de ospitalieri şi liniştiţi sunt polonezii, cât de frumos se poartă suedezii în general. Peste tot, curăţenie, linişte, armonie.
Întreabă-mă acum dacă aş vrea să părăsesc ţara mea, şi-ţi voi răspunde cu totul diferit faţă de ce ţi-aş fi răspuns acum vreun an şi ceva. Acum aş spune un DA răspicat, fie şi măcar pentru o perioadă mai scurtă, cum ar fi în luna iunie spre final, cînd în nordul Norvegiei se celebrează vestitele Nopţi Albe. Adică Soarele este prezent pe cer şi la ora 11 noaptea, şi ai parte numai de vreo 3 ore de întuneric. În opoziţie cu luna decembrie, când Soarele stă pe cer numai 3 ore, şi restul e noapte totală. O noapte în care nu ţi-ar fi teamă că -ţi dă cineva un mai în cap, îţi fură poşeta şi la final te mai şi înjunghie, să fie sigur că nu suni poliţia, care oricum mai-mai că i-ar da dreptate hoţului....Aşa că dau mare dreptate celui care a scris "Toamnă mohorâtă" la status, pentru că exact asta simt că este România. O toamnă friguroasă, ploioasă şi gri. Una foarte timpurie şi nesfârşită.
Subscribe to:
Posts (Atom)
